45% dintre absolvenții de liceu renunță la facultate, iar în mediul rural 85% dintre cei care promovează bacalaureatul nu se înscriu la studii universitare, potrivit Ligiei Deca. Cifrele prezentate de ministrul Educației datează din 2017 și sunt cele mai recente pe care le are ministerul.
Ministrul a participat, marți, la evenimentul de diseminare a apelului de proiecte „Primul student din familie”, lansat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.
„Dacă ne raportăm la ultimele date privind abandonul universitar, acesta este de aproximativ 45% la nivelul programelor de licenţă, fie de trei, fie de patru ani, fiind în linie cu valori similare înregistrate în statele OECD. Şi pentru a îmbunătăţi procentul de participare al populaţiei la învăţământul superior este clar că avem nevoie de o îmbunătăţire şi a retenţiei, nu numai o îmbunătăţire a procentului de acces la învăţământul superior. Practic, pentru a putea să avem un program de succes avem nevoie de o colaborare foarte bună între universităţi şi unităţile de învăţământ preuniversitar”, a declarat Ligia Deca, potrivit News.ro.
Ministrul a afirmat că tranziţia dintre liceu şi universitate încă este anevoioasă în România şi a menţionat că suntem în urma mediei europene.