


Zilele de comcediu neefectuate de profesori până la încetarea contractului de muncă vor fi compensate financiar, a decis Tribunalul Iași, în primă instanță.
Ziarul de Iași menționează ca decizia vine după ce USLIP Iași a înaintat o acțiune în instanță.
Speța vizează angajații din învățământ care, la încetarea contractului de muncă – fie prin pensionare, fie în cazul suplinitorilor – nu au beneficiat de plata concediilor de odihnă aferente perioadei lucrate.
„Este un proces inedit, în sensul în care ne-am raportat direct la dreptul european. România, ca stat membru al Uniunii Europene, este obligată să respecte aceste prevederi. Rezultatul acestui proces se aplică acelor situații în care concediul nu a fost plătit și avem o întrerupere a contractului individual de muncă, adică au lucrat și nu li s-au acordat banii”, a declarat pentru Ziarul de Iași Laviniu Lăcustă, președintele USLIP Iași.
Acesta a precizat că până în prezent aceste sume nu erau acordate. El a precizat că există un termen de prescripție de trei ani, perioadă în care zilele de concediu neefectuate pot fi cumulate și ulterior revendicate. Valoarea compensațiilor diferă de la caz la caz, în funcție de perioada lucrată, însă poate ajunge la câteva mii de lei pentru fiecare beneficiar.