fbpx

VeDem Just sesizează CNCD în urma declarațiilor făcute de ÎPS Teodosie

Asociația VeDem Just anunță, într-un comunicat, că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei la un post de radio în data de 6 mai 2021.

”Aceasta, mai ales că astăzi marcăm Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi stabilită prin Legea nr. 23/2015”, precizează VeDem Just.

Membrii asociației VeDem Just consideră discriminatorii aceste declarații făcute de un înalt cleric român ortodox și membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și solicită CNCD constatarea comiterii contravenției prevăzute de dispozițiile art. 15 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Ținând cont de eforturile la nivel național și la nivelul Uniunii Europene, de implementare a strategiilor de promovare a drepturilor și combatere a discriminării de orice natură, considerăm că este foarte important ca declarațiile și informațiile emise de reprezentanții instituțiilor și entităților publice să conțină informații corecte, neutre, de susținere a acestor drepturi, iar comunicările în spațiul public să nu se transforme în incitare la discriminare de orice fel.

Ce a spus ÎPS Teodosie:

Arhiepiscopul Tomisului susține că femeia se face vinovată de păcat și că, „dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”. 

Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia.

Ea a început păcatul. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri, a declarat IPS Teodosie.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.