fbpx

Vaccinul pentru copii produs de Pfizer va fi disponibil în UE din 13 decembrie

Photo 210209949 © Lacheev | Dreamstime.com

Uniunea Europeană va dispune de vaccinuri anti-Covid adaptate pentru copii, produse de Pfizer – BioNTech, începând din 13 decembrie, anunță Digi 24. Serurile au fost deja aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

„Am vorbit cu compania BionTech-Pfizer şi veştile sunt bune. Pot accelera producţia, iar vaccinurile pentru copii vor fi disponibile din data de 13 decembrie”, a anunţat Von der Leyen la o conferinţă de presă.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a sprijinit săptămâna trecută extinderea actualei licenţe europene a companiilor farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea vaccinului lor împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, deşi într-o doză mai mică decât cea administrată copiilor de peste 12 ani.

Vaccinul va fi administrat în două doze, la interval de trei săptămâni între prima şi a doua doză, notează agenţia într-un comunicat, în care evidenţiază avantajele vaccinării cu Pfizer a copiilor din această categorie de vârstă pentru a depăşi riscurile îmbolnăvirii cu COVID-19.

UE trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie ca răspuns la răspândirea variantei Omicron, care este „foarte contagioasă” în Europa, a mai declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Potrivit publicației The Guardian, von der Leyen a spus că cele 27 de state membre ale UE ar trebui să implementeze rapid dozele de rapel și să sprijine țările care au impus temporar teste PCR înainte de călătorie chiar și în interiorul granițelor Uniunii.

vaccinul pentru copii vaccinul pentru copii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.