Închide
USR Tineret semnalează, într-o postare pe Facebook, motivele care l-au determinat pe tânărul care s-a sinucis ieri, aruncându-se de la unul dintre etajele fostului hotel Intercontinental.
Organizația explică faptul că tânărul a fost victima bullyingului și a intoleranței față de comunitatea LGBTQ+ din România.
Tânărul de 21 de ani care a murit luni dimineață după ce s-a aruncat de la etajul 20 al hotelului Intercontinental din centrul Capitalei a lăsat un mesaj audio în care explică de ce a ales să-și pună capăt zilelor.
În mesaj, tânărul a vorbit și despre faptul că a fost marginalizat din cauza orientării sale sexuale.
Ce spune USR Tineret:
În cursul zilei de ieri încă un suflet tânăr a fost ucis de ură și nepăsare. Încă un tânăr a fost trădat și abandonat de statul român. Încă un tânăr a fost pierdut în fața unei nedreptăți ce ar fi putut fi evitată.
Ieri dimineață, un tânăr de numai 20 de ani, din Caransebeș, s-a aruncat de la etajul 20 al Hotelului Intercontinental din București. Rafael era student la ASE și avea toată viața înainte. Dar nu a mai putut. Rafael suferea enorm, simțea că nu este înțeles de nimeni, fusese marginalizat din cauza orientării sale sexuale și din cauza sărăciei. Nu a mai îndurat faptul că nu a fost acceptat și nu a mai găsit putere pentru a-și continua viața.
Este dureros. Este o tragedie. Este drama prin care trec tinerii LGBTQ+ din România, care sunt adesea țintele bullying-ului, discriminării și stigmatizării. Sunt supuși la ură, sunt supuși la violențe și se tem constant să se afișeze așa cum sunt. Se tem să se țină de mână cu persoana iubită, se tem să își îmbrățișeze și să își sărute în public partenerul, se tem să nu afle familia, se tem să nu fie respinși, se tem să fie ei înșiși într-o țară nesigură, care nu le oferă sprijin.
Așa că suferă. Mocnit, singuri, departe de ochii tuturor, construind o viață dublă. Dezvoltă anxietate, își pierd stima de sine, cad în depresie, nu sunt ajutați și nu mai reușesc să iasă la suprafață. Iar restul află abia când este prea târziu, când suferința s-a dovedit a fi mult prea mare, după mult timp în care nu le-au fost alături. Sinuciderea este strigătul final și vizibil al unui suflet care a trecut prin momente inimaginabile, care simte că nu mai poate. Un suflet căruia i-am greșit cu toții.
Ar trebui să ne fie tuturor rușine că permitem să aibă loc asemenea tragedii, că permitem statului să-și abandoneze tinerii și să-i lase să se stingă în singurătate și suferință, că permitem ca discursul public să fie cucerit de ură, că tolerăm politicienii extremiști și manipulatori care se joacă cu destinul oamenilor pentru câteva voturi câștigate prin propagarea urii.
Am fost deseori criticați pentru poziția intransigentă în favoarea vizibilității și a drepturilor persoanelor LGBTQ+ în România. Ni s-a spus ba că nu e momentul, ba că România are priorități mai presante. Dar nimic nu poate fi mai prioritar atunci când răutățile homofobe de toate zilele au un efect concret asupra vieților unor români, asupra puterii lor de a supraviețui într-un mediu ostil.
O verificare a comentariilor lăsate la știrea tragediei ne arată o radiografie a unei societăți dezumanizate, care în numele „binelui” și „divinității” salută pierderea unui tânăr nevinovat. Nu e suficient că aceste comportamente împing o grămadă de tineri, anual, să recurgă la asemenea gesturi. Nu e suficient că o viață întreagă sunt marginalizați și discriminați. Chiar și după tragedie continuă să judece, continuă să urască, continuă să nu-i ofere minimul respect pe care-l merită o persoană. Asta își dorește Dumnezeu de la un bun creștin?
Când ne vom recăpăta umanitatea?
