fbpx

Universitatea din Oradea oferă gratuit cărți de știință și beletristică

Universitatea din Oradea anunță că oferă gratuit cărți de știință și beletristică, provenite din donații. Cărțile sunt destinate profesorilor, studenților, dar și orădenilor interesați.

Instituția de învățământ superior precizează că, în prezent, caută soluțiile tehnice optime pentru ca orădenii să poată avea acces și la acele cărți în format electronic, deținute de Biblioteca Universității, care nu se află sub incidența drepturilor de autor.

Anunțul făcut de Universitatea din Oradea:

Consecventă ideii de a fi o prezență cât mai activă în comunitatea locală, Universitatea din Oradea lansează campania intitulată: „Universitatea din Oradea te vrea parte la carte”. Proiectul, inițiat de prorectorul universității, conf. univ. dr. habil. Sorin Borza, își propune să ofere, gratuit, cărți: studenților, profesorilor și, mai ales, tuturor orădenilor iubitori de lectură și cunoaștere. Volumele provin din donații, fiind cărți care există deja într-un număr suficient în colecțiile bibliotecii.

„Universitatea din Oradea și-a propus să fie o instituție deschisă față de comunitate, iar acest proiect este doar una dintre formele în care dorim să ne manifestăm deschiderea față de orădeni. Dăruind aceste cărți, încercăm să oferim comunității locale posibilitatea de a avea acces la cunoaștere, prin deschiderea Bibliotecii Universității din Oradea spre cetățeni”, spune conf. univ. dr. habil. Sorin Borza.

Pentru ca un număr cât mai mare de orădeni să aibă acces comod la aceste cărți, ele sunt puse la dispoziția celor interesați în holurile Bibliotecii Universității din Oradea și ale facultăților din bulevardul Magheru (Drept), respectiv parcul 1 Decembrie (Medicină). Pentru început, pe rafturile instalate în fiecare dintre aceste locuri, au fost așezate câte 250 de volume, deopotrivă beletristică, dar și carte științifică, stocurile de carte urmând a fi completate periodic.

„Primele reacții sunt foarte bune. Încă din prima zi am avut profesori și studenți care s-a arătat interesați de acest proiect și care, evident, n-au plecat cu mâna goală de lângă raftul cu cărți”, spune Florica Ujoc, șefa serviciului Bibliotecă a Universității din Oradea. „Practic, oricine poate să treacă pe la aceste rafturi și, dacă găsește ceva pe gustul său, să ia acasă, gratuit, cartea dorită”, explică domnia sa.

Ideea de a aduce cât mai aproape instituția academică de comunitatea locală și de a oferi orădenilor „acces la cunoaștere” nu se oprește aici. Prorectorul Universității din Oradea, conf. univ. dr. habil. Sorin Borza a declarat că, în aceste zile, se caută soluțiile tehnice optime pentru ca orădenii să poată avea acces și la acele cărți în format electronic, deținute de Biblioteca Universității, care nu se află sub incidența drepturilor de autor.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.