fbpx

Universitatea Babeș-Bolyai a organizat un centru de testare și vaccinare împotriva COVID-19

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat un centru de testare și vaccinare împotriva COVID-19, anunță unitatea de învățământ superior, într-un comunicat.

Centrul funcționează în cabinetele medicale existente în cadrul căminului Sport XXI din Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu” și este deschis pentru toți studenții UBB, dar și pentru angajații Universității și membrii familiilor acestora, indiferent de faza de vaccinare în care se află (prima, a doua sau a treia doză).

„Noi ne dorim să revenim cât mai curând la normal și, evident, această pandemie ne limitează în ceea ce privește activitățile academice, fie ele de predare-învățare sau de cercetare. UBB, ca prima universitate world-class din  România, trebuie să transmită un semnal și un mesaj în sensul revenirii la normalitate.

E un mesaj pe care l-am transmis în mod constant, am încercat să găsim cele mai bune soluții pentru întreaga noastră comunitate, iar acum încercăm să venim din nou în întâmpinarea studenților, a profesorilor, a personalului administrativ și a aparținătorilor acestora cu acest sprijin concret, deschiderea centrului de testare și vaccinare, care ne-ar putea ajuta să revenim la o anumită normalitate”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Centrul funcționează în cabinetele medicale existente în cadrul căminului Sport XXI din Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu” și este deschis pentru toți studenții UBB, dar și pentru angajații Universității și membrii familiilor acestora, indiferent de faza de vaccinare în care se află (prima, a doua sau a treia 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.