fbpx

Avenor College

Prezentare

Avenor College este o instituție educațională non-profit, o școală internațională bilingvă ancorată în cultura românească. Co-creăm pentru fiecare dintre elevii noștri între 2 și 18 ani experiențe de învățare stimulante care le formează competențele pentru viitor. Viziunea noastră este să creăm un reper educațional pozitiv și inovativ în România.

Misiunea noastră: „Co-creăm cel mai bun viitor”
La Avenor College, toți învățăm, toți suntem și elevi, și profesori. Formăm liderii viitorului, provocându-i pe elevi să-și descopere calitățile și talentele, să-și creeze propriul traseu de învățare și să-și contureze propriul viitor. Lucrând împreună, co-creăm cel mai bun viitor pentru fiecare elev, pentru fiecare membru al comunității și pentru noi toți împreună, în cadrul școlii și dincolo de ea.

Drumul nostru de până acum
În 2007, școala a pornit cu cinci elevi de clasa întâi. Zece ani mai târziu, Avenor College are 450 de elevi între 2 și 16 ani și o echipă cu peste 100 de membri. Școala are două sedii în zona de Nord a Bucureștiului: o elegantă vilă istorică în care funcționează grădinița și un campus special proiectat și construit la liziera pădurii Băneasa pentru a găzdui școala și liceul.

avenor educatie privata

Numele Avenor vine de la viitor (fr. Avenir) și de la drum (engl și fr. Avenue). Avenor înseamnă cel care merge hotărât pe drumul lui, chiar daca asta înseamnă și osteneală, și depășirea tenace a multor bariere. Dar și cel care face viitor. La Avenor College asta se întâmplă – creăm viitor. Afirmația nu este o figură de stil, ci spune direct și factual ce facem, împreună în comunitatea noastra și fiecare dintre noi în parte.
La Avenor suntem cu toții – de la profesori, la părinți și copii – creatori de viitor și ne implicăm personal și responsabil în asta.

avenor IGCSE Cambridge
Liceul Internațional Avenor oferă două etape de studiu:

I. Cambridge IGCSE (clasele a 9-a și a 10-a)
Cea mai populară certificare internațională pentru elevi cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Este recunoscută de marile universităţi din întreaga lume, de angajatori la nivel mondial și este un pașaport internațional către dezvoltare și succes. Înfiinţat cu mai bine de 25 de ani în urmă, acest program este testat și apreciat de școli din întreaga lume. Programa Cambridge IGCSE oferă o varietate de oportunităţi pentru elevii cu o gamă largă de abilități, inclusiv celor a căror limbă maternă nu este limba engleză.

La Avenor, elevii vor studia în clasele a 9-a și a 10-a următoarele materii IGCSE de bază:

  • Matematică
  • Limba engleză
  • Literatură engleză
  • Co-ordinated Sciences (Biologie, Chimie, Fizică)
  • Limbi moderne (Franceză, Spaniolă, Germană)

De asemenea, elevii vor alege materii IGCSE suplimentare,câte una din fiecare grupă:

  • Grupa 1: Studiul afacerilor, Artă și Design, Computer Science
  • Grupa 2: Istorie, Global Perspectives, Dramă

Cambridge Advanced Avenor educatie privata

II. Cambridge Advanced (clasele a 11-a și a 12-a)
Este destinat elevilor cu vârste cuprinse între 16 și 19 de ani, care au nevoie de studii avansate pentru a se pregăti pentru universitate. Include două etape: Cambridge International AS și A2 Level. Universitățile din întreaga lume apreciază și recunosc certificatele Cambridge International AS și A Level.

În clasa a 11-a, elevii aleg patru discipline de studiu A-Level, din următoarele grupe. Aceste materii se studiază în ultimii doi ani de liceu:

  • Grupa 1: Psihologie, Spaniolă
  • Grupa 2: Chimie, Economie
  • Grupa 3: Fizică, Matematică, Studii media, Literatură engleză
  • Grupa 4: Computer science, Germană, Artă și Design
  • Grupa 5: Franceză, Biologie, Matematică

Activitate Educațională
Dincolo de rezultatele academice, universitățile din întreaga lume caută elevi pregătiți pentru viață, capabili să redacteze un eseu bazat pe experiențele lor autentice, cu abilități de comunicare și un grad ridicat de adaptabilitate.

Liceului Internațional Avenor vizează formarea completă a elevilor. Pe lângă materiile incluse în programle IGCSE și A Levels, elevii Avenor studiază:

Avenor Limba romana
Limba română
Ne dorim ca elevii Avenor să devină buni ambasadori ai României oriunde ar ajunge în lume. Programa pentru liceu le asigură continuitate în învățarea limbii române, cunoștințe despre patrimoniul românesc și noțiuni de literatură contemporană.

lotc avenor educatie privata
Learning outside of the classroom
Timp de două ore, în fiecare miercuri după-amiază, elevii vor fi implicați în activități organizate în afara sălii de clasă. Deprinderile de care ar putea avea nevoie în viitor nu se dobândesc numai în orele de la școală. Abilități precum promptitudine, entuziasm, tenacitate, creativitate, empatie și adaptabilitate sunt dezvoltate prin activitățile incluse în acest program.

avenor educatie privata sport
Educație fizică
Îi ajută pe elevi să se dezvolte armonios, să fie sănătoși, cu un tonus bun. Promovăm mișcarea la nivelul întregii comunități Avenor prin evenimente dedicate cum ar fi Crossul Avenor sau Olimpiada Sporturilor, iar elevii atrași de sporturile de performanță sunt susținuți în eforturile lor.

enterprise avenor educatie privata
Enterprise
Pe parcursul acestui program, elevii lucrează în echipă și învață noțiuni de baza despre antreprenoriat, structura unei companii, noțiuni de marketing, negociere, finanțe. Toate sunt puse în practică în cadrul unui proiect care pleacă de la ideile elevilor. Ei fac apoi planificarea, implementarea și raportul final despre întreaga experiență.

pshe avenor educatie privata
PSHE (Personal, Social and Health Education)
Este o oră esențială în dezvoltarea copiilor în cadrul căreia au ocazia să stea de vorbă cu un psiholog și să discute subiecte din sfera emoțională specifice vârstei lor.

Avenor - Internship educatie privata

Internship
Este un un scurt stagiu de practică pe parcursul căruia elevii sunt expuși la condițiile reale din diferite companii sau domenii de activitate. În acest fel își pot defini mai bine asteptările în privința carierei alese.

Avenor - Rezultate Educatie Privata
Rezultatele elevilor liceului Avenor
Elevii Liceului Internațional Avenor au susţinut la finalul clasei a 10-a examenele IGCSE organzate în școala noastră. Elevii au avut, în total, 49 examene la Math, Science, Physics, Chemistry, Biology, English, English Literature, Modern Foreign Languages (French, Spanish, German), History şi subiectele vocaţionale: Enterprise, Global Perspectives, ICT.
rezultate avenor educatie privata

Taxe și alte costuri

Taxa de școlarizare pentru liceu este 10.500 de euro.
Taxa de școlarizare se referă la perioada unui an școlar: 10 luni (1 septembrie – 30 iunie). Se poate plăti lunar sau trimestrial. Pentru frați există un discount de 10%. Părinții elevilor sunt responsabili pentru plata taxelor de examen, care sunt stabilite de către Cambridge International Examinations.
Taxa de aplicare este de 100 euro și se achită o dată cu completarea formularului de aplicare. Este nerambursabilă și nu garantează admiterea copilului în școală.
Taxa de înscriere este de 500 euro și se achită o singură dată și este nerambursabilă. Este inclusă în prima factură care va fi emisă pentru școlarizare.
Taxa anuală de rechizite este de 500 euro (materiale, manuale, cărți, abonamente, ghiduri de studiu – este inclusă în prima factură a anului școlar).

Costul mesei este de 120 euro/ lună (include prânzul și gustarea de după-amiază).
Vezi mai mult

Noutăți / activități

Galerie foto