fbpx

UNICEF: Cadrele didactice ar trebui să aibă prioritate la vaccinarea împotriva COVID-19

Directorul Executiv al UNICEF afirmă că angajații din sistemul de învățământ ar trebui să aibă prioritate la vaccinarea împotriva COVID-19, anunță organizația, într-un comunicat de presă.

Declarația directorului executiv al UNICEF Henrietta Fore

„Pandemia de COVID-19 a perturbat educația copiilor din lumea întreagă. Vaccinarea cadrelor didactice reprezintă un pas important spre revenirea la normal în educație.  

 

La apogeul lor, la finalul lunii aprilie 2020, deciziile de a închide școlile la nivel național au perturbat învățarea pentru aproape 90% dintre elevii lumii. Cu toate că procentul a scăzut de atunci, se presupune în continuare, în mod nefondat, că închiderea școlilor poate încetini răspândirea bolii, în ciuda dovezilor tot mai numeroase care arată că școlile nu se numără printre principalele mijloace de transmitere comunitară. Prin urmare, odată cu creșterea vertiginoasă a numărului de cazuri în multe țări din lume, comunitățile recurg din nou la închiderea școlilor. La 1 decembrie, sălile de curs sunt închise pentru aproape unu din cinci elevi, adică pentru 320 de milioane de copii la nivel mondial.

 

UNICEF face apel ca, la administrarea vaccinului împotriva COVID-19, cadrele didactice să aibă prioritate, după vaccinarea personalului medical din prima linie și a categoriilor cu risc crescut. Acest lucru va permite protejarea cadrelor didactice împotriva virusului pentru a putea preda în clase și, în consecință, pentru a păstra școlile deschise.

 

Deciziile privind distribuirea vaccinurilor aparțin guvernelor, însă întreruperea sau perturbarea prelungită a educației are consecințe profunde, în special pentru copiii cei mai vulnerabili. Cu cât este mai lungă perioada în care copiii nu merg la școală, cu atât sunt mai mici șansele ca aceștia să reia școala și cu atât le este mai dificil părinților lor să se întoarcă la muncă. 

Acestea sunt decizii dificile care obligă la compromisuri dificile. Însă ce nu ar trebui să fie dificilă este decizia de a face tot ce ne stă în putință pentru a apăra viitorul următoarei generații. Un prim pas în acest sens este protejarea celor care le deschid drumul spre viitor”.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizați copii ai planetei. În 190 de țări și teritorii, ne desfășurăm activitatea în sprijinul fiecărui copil de pretutindeni, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.