fbpx

Un elev de zece ani a ajuns în comă după ce s-a fi lovit puternic la ora de sport

Un elev de zece ani se află în comă indusă la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, după ce s-ar fi lovit puternic la cap în timp ce se afla la școală. Incidentul a avut loc în timpul orei de sport.

Copilului i s-a făcut rău la ora de Educație Fizică, iar după câteva zile a intrat în stop cardiorespirator în timp ce se afla acasă. Băiatul a fost preluat de o ambulanță, sâmbătă, și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. Din păcate, starea lui s-a înrăutățit, iar acum este în stare comatoasă și părinții cer să se facă dreptate, relatează PresaSM.

Tatăl copilului le-a spus medicilor că în cursul săptămânii trecute fiul său ar fi căzut și s-ar fi lovit puternic la cap, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Satu Mare. Părintele se va adresa conducerii unității de învățământ pentru a face lumină în acest caz.

„Învățătoarea elevului a primit în această dimineață un mesaj din partea părinților, referitor la faptul că acesta se află în spital. Din informațiile noastre preliminare știm că elevul a căzut joi, la ora de sport, în timp ce juca fotbal. Dar s-a ridicat, nu a dat semne că ar avea ceva. Vineri a venit la școală și a părut să fie totul în ordine. Din păcate, în această dimineață am aflat și noi că starea acestuia s-a înrăutățit. Suntem cu sufletul alături de familie și îi dorim elevului însănătoșire grabnică”, au declarat reprezentanți ai unității de învățământ pentru publicația PresaSM.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.