


Un elev de clasa a patra de la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu a făcut un atac de panică, miercuri după-amiază, după un scandal între părinți.
Copilul a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. El se află în afara oricărui pericol, însă are nevoie de consiliere psihologică, scrie publicația Impact în Gorj.
Incidentul s-a produs înainte de începerea orelor. Mama unei colege de clasă, cadru didactic de profesie, l-ar fi certat pe băiatul de 11 ani în legătură cu relația de colegialitate pe care acesta ar fi avut-o cu fiica sa. Situația s-a agravat în momentul în care și mama elevului a sosit la școală, discuțiile degenerând rapid într-un schimb aprins de replici.
În timpul altercației dintre cele două femei, băiatul a suferit un atac de panică, iar alți doi colegi de-ai săi au acuzat, la rândul lor, stări de rău.
Conducerea școlii a decis suspendarea cursurilor pentru ziua de miercuri. Orele ar urma să fie recuperate în zilele următoare.
O elevă a ajuns la Urgențe în timpul olimpiadei, după ce a consumat droguri
Un elev de clasa a patra de la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu a făcut un atac de panică, miercuri după-amiază, după un scandal între părinți. Copilul a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. El se află în afara oricărui pericol, însă are nevoie de consiliere psihologică. Incidentul s-a produs înainte de începerea orelor. Mama unei colege de clasă, cadru didactic de profesie, l-ar fi certat pe băiatul de 11 ani în legătură cu relația de colegialitate pe care acesta ar fi avut-o cu fiica sa. Situația s-a agravat în momentul în care și mama elevului a sosit la școală, discuțiile degenerând rapid într-un schimb aprins de replici. În timpul altercației dintre cele două femei, băiatul a suferit un atac de panică, iar alți doi colegi de-ai săi au acuzat, la rândul lor, stări de rău. Conducerea școlii a decis suspendarea cursurilor pentru ziua de miercuri. Orele ar urma să fie recuperate în zilele următoare.