fbpx

Ultima zi de înscriere pentru liceeni la concursul Lider European, organizat de Comisia Europeană în parteneriat cu Ministerul Educației

Uniunea Europeană este un subiect în legătură cu care elevii devin familiarizați încă din clasele de gimnaziu, iar cunoștințele lor devin tot mai sofisticate în anii de liceu. Acum, ei au ocazia să câștige premii și diplome, pe măsură ce își dezvoltă abilitățile de vorbire în public și pun în valoare ce au învățat.

Lider European, concurs destinat elevilor de liceu, și Euro Quiz, competiție dedicată elevilor de gimnaziu, organizate de Comisia Europeană în parteneriat cu Ministerul Educației, sunt competițiile care le dau ocazia să facă acest lucru. 

„Lider European” își propune anul acesta să dezvolte abilitățile personale de leadership și de vorbire în public ale elevilor, în vreme ce „Euro Quiz” are drept scop încurajarea lucrului în echipă, îmbogățirea cunoștințelor despre Uniunea Europeană și dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor.

 

Organizatorii competițiilor și-au propus să stabilească o legătură cât mai directă cu școlile românești: în ultima lună, au organizat întâlniri online la care au participat 1020 de profesori și 2600 de elevi din 440 de școli și 310 licee.

Astăzi este ultima zi de înscriere pentru elevii care doresc să participe la Lider European.

Ce este Lider European?

  • O competiție care își propune să dezvolte abilitățile de leadership și de vorbire în public ale elevilor de liceu, spiritul de echipă și capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni pentru a lucra împreună în beneficiul comunității lor. 
  • Obiectivul concursului este de a spori și consolida spiritul Uniunii Europene în rândul tinerilor, în contextul activităților legate de valorile și temele europene.
  • Provoacă elevii de liceu, din clasele IX-XII, să lucreze în echipă și să elaboreze proiecte prin care să răspundă problemelor sau oportunităților existente în comunitățile locale. Concursul se concentrează pe dezvoltarea de proiecte în oricare dintre domeniile social, cultural, afaceri/ economic și de mediu.

Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să participi la Lider European?

  • Să fii elev în ciclul liceal (clasele IX– XII), la un liceu din România.
  • Să acorzi atenție situațiilor din jurul tău, să poți identifica cu ușurință probleme sau oportunități apărute în comunitatea ta și să te adaptezi ușor lucrului în echipă.

Ce trebuie să faci ca să te înscrii la Lider European?

  • Să găsești alți trei colegi (din același liceu, clasa ta sau din altă clasă, indiferent de anul de studiu) împreună cu care să formezi o echipă, și un profesor care să vă înscrie în concurs și să vă reprezinte.
  • Să dai dovadă de abilități de leadership și antreprenoriat, de încredere și talent oratoric și să fii, sau să îți dorești să fii, implicat în comunitățile din care faci parte, dar nu limitat la ele.
  • Să obții și să parcurgi materialele realizate ca bază de pregătire pentru concursul Lider European: un material scris cu informații generale, repere și recomandări pentru realizarea unui proiect și un materialul video cu prezentarea competiției.

  Înscrierea se face pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene, la link-ul Lider European (europa.eu)

 

 Participarea în competiție este gratuită.  

Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a declarat: „Vă mulțumesc pentru entuziasmul vostru și al profesorilor voștri care sunt alături de noi în aceste proiecte educaționale. Abia aștept să vă întâlnesc atât în online cât și fizic și să vorbim despre Europa și despre viitorul vostru. Pentru că Europa este despre voi, este a voastră și va arăta așa cum vă doriți. Mă bucur să văd că vă implicați deja în construirea ei!”

„Euro Quiz”, concursul la care pot participa elevi de gimnaziu, va fi organizat în primăvara anului 2022, iar date suplimentare privind înscrierea vor fi publicate la link-ul Euro Quiz (europa.eu).

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.