fbpx

UBB rămâne cea mai bună universitate din țară, conform clasamentului regional QS-EECA

Photo 70116916 / Babes Bolyai © Svlase | Dreamstime.com

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță, într-un comunicat, că rămâne și în 2021 cea mai bună universitate din țară, conform clasamentului regional QS-EECA (Emerging Europe & Central Asia), dat publicității miercuri, 15 decembrie 2021.

UBB ocupă poziția 43 în clasamentul regional EECA, din aproximativ 451 de universități incluse în clasament. UBB și-a îmbunătățit performanța academică față de anii trecuți, aflându-se, în 2021, între primele 9,5% universități din regiune incluse în QS-EECA.

„Mă bucur să văd că rămânem între primele universități din regiune și din țară – lucru confirmat la un nivel mai general și de Metarankingul Universitar-2021 – și că chiar reușim, în condiții legislative și financiare vitrege, să ne creștem ușor performanța academică”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Clasamentul QS este unul din clasamentele de referință ale universităților, probabil cel mai cunoscut, evaluând comprehensiv universitățile prin prisma misiunilor de educație, cercetare și relație cu societatea. Deși în lume există aproximativ 30.000 de instituții de învățământ superior, numai unele ating parametrii de calitate academică pentru a fi incluse în rankinguri internaționale (spre exemplu, în EECA doar 451).

UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șase ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene „world-class/research-intensive”, iar din 2021 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.