Turcia a revocat licența de funcționare a unei universități private, pusă sub sechestru

bilgi.edu.tr

Turcia a revocat licența de funcționare a Universității Bilgi din Istanbul, forțând practic suspendarea activității uneia dintre cele mai mari universități private din țară. Decizia, semnată de președintele Recep Tayyip Erdogan, a fost publicată vineri în Gazeta Oficială, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Măsura vine după ce universitatea, cunoscută pentru orientarea sa către programe de ştiinţe umaniste și cu o puternică tradiție academică, a fost pusă sub sechestru de stat în cadrul unei investigații penale lansate anul trecut împotriva Can Holding, grupul care deține instituția din 2019. Companiile Can Holding sunt anchetate pentru spălare de bani, evaziune fiscală și crimă organizată.

Circa 22.000 de studenți sunt afectați de închiderea instituției, dintre care cel puțin 3.400 s-au înscris în 2025. Potrivit presei turce, aceștia își vor continua studiile la Universitatea Mimar Sinan de Arte Frumoase, desemnată instituție garantă a Universității Bilgi – un statut obligatoriu pentru toate universitățile de tip fundație din Turcia, care trebuie să fie o universitate de stat.

Universitatea Bilgi a fost înființată în 1996 și a funcționat timp de aproape trei decenii ca una dintre principalele universități private din Istanbul. După preluarea de către Can Holding în 2019, instituția a intrat în sfera unui grup de companii aflat ulterior sub lupa autorităților.

Un împuternicit fusese deja numit să conducă universitatea în urma deciziei de sechestru din 2024.

Opt elevi și un profesor au fost uciși într-un nou atac armat la o școală din Turcia

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.