
Trei studenţi palestinieni au fost împuşcaţi în SUA, iar unul dintre ei se află în stare gravă. Două dintre victime purtau keffiyeh (eşarfe tradiţionale palestiniene), potrivit poliţiei. Organizaţiile pentru drepturile civile şi familiile victimelor au făcut apel la autorităţi să analizeze posibilele părtiniri ale atacatorului, relatează CNN.
Atacul armat a avut loc în în Burlington, Vermont, iar cei trei tineri, în vârstă de 20 de ani, primesc îngrijiri medicale, potrivit unui comunicat de presă de duminică al Departamentului de Poliţie Burlington. „Fără să vorbească, a tras cel puţin patru cartuşe din pistol şi se crede că a fugit pe jos”, potrivit poliţiei, care a precizat că două dintre victime sunt cetăţeni americani şi una este rezidentă legal. „Doi sunt în stare stabilă, în timp ce un al treilea a suferit răni mult mai grave”, au adăugat autoritățile.
Şeful poliţiei, Jon Murad, a declarat într-un comunicat de presă că ofiţerii care au intervenit au găsit victimele aproape de campusul Universităţii din Vermont, fiind transportate la un centru medical. Autorităţile au transmis că „nu există informaţii suplimentare care să sugereze motivul atacului”, în timp ce FBI a declarat, duminică, că este pregătit să investigheze incidentul.
Studenții se aflau în vizită la o rudă din Burlington de Ziua Recunoştinţei, când „au fost confruntaţi de un bărbat alb cu o armă de mână” pe Prospect Street, se precizează în comunicat. Marwan Awartani, un fost ministru palestinian al educaţiei şi unchi al lui Hisham Awartani, a declarat pentru CNN că studenţii o vizitau pe bunica lui Hisham.
Într-o declaraţie comună, familiile victimelor au cerut forţelor de ordine să investigheze atacul ca infracţiune motivată de ură.
„Nu ne vom împăcați până când atacatorul nu va fi adus în faţa justiţiei. Nicio familie nu ar trebui să îndure vreodată această durere. Copiii noştri sunt elevi dedicaţi care merită să se poată concentra asupra studiilor lor şi asupra construirii viitorului”, au spus rudele victimelor.
Victimele sunt Hisham Awartani, student la Universitatea Brown din Rhode Island; Kinnan Abdalhamid, student la Haverford College din Pennsylvania; şi Tahseen Ahmad, student la Trinity College din Connecticut, potrivit unei declarații publicate de un Institut pentru Orientul Mijlociu.