fbpx

SURSE Varianta discutată în CNSU: Școlile se închid atunci când localitatea se carantinează

În aceste minute, este în desfășurare o ședință a CNSU, în care se discută ce se va întâmpla cu școlile după depășirea ratei de incidență de 6 la mie.

UPDATE

OFICIAL Decizia CNSU: Școlile rămân deschise, chiar dacă localitățile intră în carantină

Știrea inițială

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, participă la întrunirea CNSU.

Surse guvernamentale au declarat pentru Educație Privată că varianta principală luată în considerare este ca școlile să rămână deschise până când este declarată carantină în localitatea în care acestea se află. Potrivit surselor citate, propunerea a fost făcută de INSP.

În plus, propunerea INSP este ca până la carantină, să fie închise școlile care sunt declarate focare, la nivel local, de DSP. În continuare, clasele în care apare un caz de Covid vor fi închise pentru două săptămâni.

Carantinarea localităților este decisă, tot la nivel local, de CJSU și nu este condiționată de un prag fix de incidență.

Potrivit propunerii INSP, ziua de vineri, în care până acum era luată decizia cu privire la închiderea școlilor unde apar cazuri, nu va mai avea nicio relevanță în luarea acestor hotărâri. Deciziile vor fi luate a doua zi după carantinarea localităților sau după ce DSP declară o școală drept focar.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că până vineri se va lua o decizie dacă școlile pot rămâne deschise chiar dacă rata de infectare din localitatea respectivă depășește 6 la mie.

Declarația ministrului vine în contextul în care rata de infectare în Capitală a ajuns la 6,33 la mie.

„Va trebui să ne obișnuim cu altfel de condiții, să punem în balanță mereu raportul risc gestionabil versus beneficii, sau pe de altă parte pierderi, să luăm cele mai bune decizii privind vaccinarea”, a spus Cîmpeanu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.