SURSE Premierul Bolojan a semnat noua programă de limba română pentru clasa a IX-a

Premierul Ilie Bolojan a semnat noua programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, au declarat pentru Educație Privată surse guvernamentale.

Aceasta urmează să fie publicată în curând în Monitorul Oficial.

Documentul a fost subiectul unor ample controverse publice. După ce forma inițială a fost criticată de mai mulți profesori, dar și de scriitori sau membri ai societății civile, fostul ministru Daniel David a cerut o revizuire a acesteia.

Înainte de a demisiona, Daniel David a relatat că a avut o întâlnire cu Oana Fotache-Dubălaru  și, în urma întrevederii, se aștepta la „înțelepciune” din partea comisiei.

Prezentarea noii variante a avut loc la aproximativ 12 ore după plecarea ministrului Educației, Daniel David.

Versiunile actualizate propuse de comisia condusă de prof. univ. Oana Fotache Dubălaru pot fi accesate aici:

2_Anexa_ 2_Limba_si_literatura_romana_TC_IX_90 3_Anexa_3_Limba_ssi_literatura_romana_TC_CS_STIINTE_SOCIALE_91 4_Anexa_4_Limba_si_literatura_romana_TC_CS_FILOLOGIE_92

Noile variante au primit, de asemenea, critici în spațiul public. Profesorul și scriitorul Radu Vancu a atras atenția că din noile documente nu reiese că ar fi fost operate modificări substanțiale, iar structura programei păstrează principii învechite care riscă să îndepărteze elevii de literatură.

”Dacă programa rămâne așa, e aceeași uriașă eroare. Programa de acum va fi incomparabil inferioară celei anterioare.

Și va avea rezultate catastrofale. Elevii vor fi îndepărtați de literatură, pe care o vor percepe ca iremediabil istoricizată & desprinsă de lumea lor”, a transmis Radu Vancu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.