


Studentul care a vrut să-i dea foc unui profesor după ce l-a picat la examen a fost condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor, anunță Libertatea.
Potrivit sursei citate, vara trecută, supărat că a luat nota 4 la examen, Andrei Oniscu a aruncat înspre profesor cu spirt și apoi l-a aprins cu bricheta.
„S-a îndreptat spre catedră”, şi-a amintit profesorul la proces, conform seapress.ro. „Eu stăteam pe scaun. Mă așteptam să discutăm, să mă roage să-l promovez. El s-a apropiat, fără să zică nimic. Sticla de spirt nu era la vedere, dar ceva mi s-a părut suspect şi cred că m-am ridicat de la catedră. A venit spre mine, s-a apropiat cam la jumătate de metru. Între timp, a scos sticla de spirt, pe care o ținea cu mâna stângă și a aruncat spirt pe mine. Din fericire, doar o cantitate mică a ajuns pe vestimentația mea.”
Profesorul spune că a fost udat cu alcool sanitar pe umăr, „o suprafață mică”, dar şi pe partea laterală a bluzei, iar „restul s-a împrăștiat pe jos. Pentru că nu m-a nimerit, nu pentru că nu a vrut el”. După ce a aruncat cu spirt, studentul şi-a scos bricheta şi a aprins lichidul inflamabil de pe podea. Procurorii spun că profesorul a reuşit să stingă rapid flăcările de pe parchet şi de pe mâneca tricoului și că doar „datorită prezenţei sale de spirit, nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale”