


Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat că se va alătura protestului organizat de sindicatele din Educație pe 29 octombrie, în fața Guvernului României, începând cu ora 11:00.
La o lună de la protestele organizate la începutul anului universitar, pe 29 septembrie, studenții sunt chemați din nou în stradă. Reprezentanții ANOSR fac apel la solidaritate în rândul comunității academice, în speranța că autoritățile vor renunța la politicile de austeritate care, spun ei, „subminează viitorul educației din România”.
Manifestația continuă seria protestelor declanșate la începutul anului universitar, ca reacție la efectele „Legii Bolojan”, despre care studenții spun că a generat „probleme sociale și economice majore” și că afectează calitatea și echitatea accesului la educație.
Măsurile de austeritate impuse prin Legea nr. 141/2025 au vizat mai multe componente ale sistemului de învățământ superior, de la reducerea fondurilor pentru burse până la limitarea sprijinului social, potrivit comunicatului ANOSR. Printre modificări se numără raportarea valorii costului standard alocat universităților pentru fiecare student bugetat de la salariul minim brut la cel net, precum și limitarea perioadei de acordare a burselor doar la durata activităților didactice.
Conform datelor prezentate de ANOSR, aceste modificări au condus la o reducere de aproximativ 52% a fondului total de burse, echivalentul a 44.000 de burse sociale în cuantumul minim de 925 lei. Organizația acuză Guvernul că a ignorat avertismentele venite din partea actorilor implicați în sistemul educațional, în ciuda analizelor și argumentelor care au demonstrat lipsa unor justificări clare pentru aceste tăieri.
Nemulțumirile studenților au început încă din ianuarie 2025, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 156/2024, cunoscută sub numele de „Ordonanța trenuleț”. Aceasta a restrâns reducerea de 90% la transportul feroviar doar pentru rutele dintre domiciliul și centrul universitar unde studiază tinerii. Măsura a afectat atât mobilitatea studenților, cât și activitatea CFR Călători, companie care, potrivit ANOSR, se confruntă cu dificultăți financiare și a fost nevoită să suspende temporar circulația unor trenuri.
„Ne menținem angajamentul ferm pentru apărarea principiului echității, promovarea calității și asigurarea unui sistem educațional care să răspundă nevoilor reale ale tuturor beneficiarilor săi direcți”, se arată în comunicatul transmis de ANOSR.