fbpx

Sporul de stres pentru cadrele didactice a fost votat în Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat mai multe modificări la legea salarizării, potrivit cărora, profesorii și directorii de școli vor primi un spor de 10% pentru stres. Profesorii care lucrează în învățământul special vor primi 15 procente, anunță portalinvatamant.ro.

Conform proiectului de lege adoptat, personalul încadrat pe funcțiile de inspector școlar general adjunct, inspector școlar de specialitate și inspector școlar beneficiază de majorarea salarială de 20% acordată personalului didactic.

În plus, profesorii care lucrează în învățământul special primesc în plus 15 procente. Mai exact, personalul didactic din învățământul special și special integrat, precum și din centrele județene de resurse și de asistență educațională, respectiv Centrul Municipiului București de Resurse și Asistența Educațională și din structurile coordonate, monitorizate și evaluate de către acestea, beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.
Potrivit unui amendament adus proiectului și votat de deputați, „cadrele didactice care ocupă funcțiile de șef secție, șef laborator sau șef serviciu medical desfășoară activitate integrată, prin cumul de funcții, în baza unui contract de administrare cu o durată de 7 ore zilnic și beneficiază de drepturile salariale aferente contractului de administrare”
Alt amendament prevede că, în situația în care, în urma promovării în funcție, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradație, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradație, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradație.

 

Proiectul de lege a avut 185 de voturi pentru, 67 contra și 30 de abțineri.

Camera Deputaților este for decizional, iar proiectul de lege mai trebuie să fie aprobat de președintele țării, Klaus Iohannis.