fbpx

Noul ordin comun MS-ME: în anumite condiții, profesorii pot purta viziere în loc de mască. Două scenarii pentru școli

În anumite condiții, profesorii vor putea purta viziere în loc de mască la clasă, prevede noul ordin comun al ministrului Sănătății și Ministrului Educației, obținut de Educație Privată.

Ordinul a fost semnat de ambii miniștri.

Astfel, personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ prevăzut la alin (7) are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu excepția situațiilor în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 m.

 

Ordinul comun, integral:

Ministerul Educației Ministerul Sănătății

ORDIN

pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

având în vedere prevederile:
– art. 94, art. 95, art. 114 și art. 123 Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 10 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
– art. 2 din OUG nr. 141/2020 privind instituirea unor masuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011;
– Ordinului ministrului educaţiei și cercetării nr. 5447/2020 din 31 august 2020 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar;
– În conformitate cu prevederile art. 1 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 25 din 28 aprilie 2021
– Având în vedere Referatul de aprobare nr. 11239/29.04.2021 din care rezultă necesitatea modificărilor Ordinului nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare
– În temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei şi ministrul sănătăţii
emit prezentul ordin

Art.I Ordinul nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 122 din 5 februarie 2021, Partea I, cu modificările și completările ulterioare se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
,, (1) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

Scenariul 1 Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori
Scenariul 2 a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.

2. La articolul 3 alin. (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică, în unitățile de învățământ, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, respectiv, distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.
3. La articolul 3 după alin. (6) se adaugă doua noi alineate, alin (7) si alin. (8), cu următorul cuprins:
(7) Este permisă participarea preșcolarilor/elevilor din învățământul special, cu prezența fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, repectiv, distanțare adecvată, respectarea normelor de igiena și asigurarea ventilării regulate a spațiilor.
(8) Personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ prevăzut la alin (7) are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu exceptia situațiilor în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 m.

Art.II Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, precum și direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București, inspectoratele școlare județene/al municipiului București, unitățile de învățământ preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

viziere viziere