


Navi Pillay, fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și fostă președintă a Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace 2026. Distincția recompensează activitatea sa pentru promovarea păcii și a dreptului internațional.
Născută în 1941, în Durban, Africa de Sud, Navi Pillay și-a început cariera juridică în perioada apartheidului, sistemul de segregare rasială care a dominat țara timp de decenii. A devenit prima femeie care și-a deschis propriul cabinet de avocatură în provincia Natal și, ulterior, prima femeie de culoare numită judecător la Înalta Curte din Africa de Sud.
După încheierea apartheidului, și-a continuat activitatea la nivel internațional. A fost judecător al Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda, pe care l-a condus între 1999 și 2003, și Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, funcție deținută între 2008 și 2014.
Activitatea sa a inclus și investigarea unor presupuse încălcări grave ale drepturilor omului în conflicte contemporane. În calitate de președintă a unei comisii internaționale independente de anchetă a ONU, Pillay a contribuit la elaborarea raportului din 2025 privind Gaza, ale cărui concluzii referitoare la genocid au fost respinse de Israel.
Premiul Nobel pentru Pace 2026 readuce în atenție rolul dreptului internațional și al instituțiilor multilaterale într-o perioadă marcată de conflicte armate și dispute privind respectarea normelor internaționale.
Cine este Navi Pillay, ce rol a avut în tribunalele internaționale, care sunt controversele legate de activitatea sa și ce mesaj transmite Comitetul Nobel prin această alegere?
Citește în articolul extins povestea unei cariere dedicate justiției internaționale și apărării drepturilor omului.
Navi Pillay câștigă Premiul Nobel pentru Pace 2026. Cine este laureata