fbpx

Ministerul Educației trimite o ”erată” la manualul de Biologie

Sursă foto: Hotnews

Ministerul Educației Naționale a anunțat, azi, că intenționează să corecteze erorile din manualul de Biologie de clasa a VI-a. Într-un comunicat postat pe pagina de internet a instituției, ministerul face următoarele precizări:

  • Variantele digitale corectate ale acestor manuale școlare vor fi postate pe platforma manuale.edu.ro, cu celeritate, astfel încât să poată fi utilizate de elevi și profesori din prima zi de școală.
  • Totodată, va fi realizată și trimisă în școli o erată tipărită.
  • La nivelul MEN, a fost constituită o Comisie de cercetare pentru a stabili persoanele responsabile de situația creată, instituția urmând a lua ulterior măsurile legale ce se impun.
  • În baza contractului subsecvent semnat între Ministerul Educației Naționale și Editura Didactica și Pedagogică S.A., EDP s-a obligat să „realizeze cu profesionalism obligațiile asumate în conformitate cu standardele de editare și tipografice în vigoare, specifice manualelor școlare, respectiv să asigure protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, tehnoredactarea, conceptul grafic, verificarea de formă și conținut, realizarea manualelor digitale, inclusiv interactive, reproducerea în format tipărit și electronic, editarea manualelor, traducerea în limbile minorităților naționale și livrarea manualelor la sediile Inspectoratelor Școlare județene/al Municipiului București”.
  • Totodată, potrivit contractului de prestări servicii încheiat de CNEE cu evaluatorii și în conformitate cu angajamentul individual, evaluatorii își asumă responsabilitatea pentru calitatea activității desfășurate. Aceeași responsabilitate a fost asumată și de avizatorul științific.
  • Pentru evitarea unor astfel de situații regretabile, procedura de realizare a manualelor școlare va fi revizuită și îmbunătățită, inclusiv prin introducerea unei etape suplimentare de verificare a variantelor finale ale manualelor școlare, la nivelul inspectoratelor școlare, prin inspectorii de specialitate.

Unde se află inima? Dar ficatul?

Potrivit Hotnews, ​​manualul de Biologie pentru clasa a VI-a conține mai multe greșeli. Astfel, inima și ficatul sunt puse greșit într-o fotografie care le prezintă elevilor de-a VI-a sistemul de organe al omului. Vasele de sânge au când 160.000, când 96 000 de kilometri. De asemenea, apare o confuzie între mucegai și paraziți, plus concepte ca “orific” sau lob “interior” al plămânului.

Alte erori semnalate de autorul articolului:

“Parazitul ia substanțele hrănitoare gata preparate de gazdă fără să o mai supună proceselor de digestie.” – Pe lângă acordul făcut greșit (corect este “Parazitul ia substanțele hrănitoare gata preparate de gazdă, fără să le mai supună proceselor de digestie”), nici informația nu este exactă, spun profesorii contactați de HotNews.ro. De exemplu, căpuşele digeră sângele pe care îl sug de la gazde. (Pagina 34)

Elevii sunt puși să răspundă la întrebarea: “De ce în vecinătatea lichenilor nu trăiesc şi alte plante?” (Pagina 37) Lichenii nu sunt plante, deci formularea “alte plante” este incorectă, iar unii licheni cresc pe plante, deci întrebarea în totalitate este greșită.