fbpx

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Ecaterinei Andronescu ministru al Educației

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 16 noiembrie a.c., decretul pentru numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcția de ministru al educației naționale, a anunțat Administrația Prezidențială.

Președintele Iohannis a dat de înțeles, marți, că are rezerve în privința numirii Ecaterinei Andronescu pentru portofoliul Educației și că va temporiza luarea unei decizii pe această temă.

“Dacă bine am reținut, doamna Andronescu va fi propusă pentru Învățământ. Ei, vă spun, aici o să dureze un pic mai mult sau s-ar putea chiar un pic mult mai mult. Am fost recent la un eveniment foarte frumos la Politehnica: se împlineau 200 de ani de învățământ tehnic în românesc, eveniment la care am participat cu plăcere. Neîntrebată, mi-a spus totuși dna Andronescu că ea în niciun caz nu va merge la Minister, că lucrurile nu merg bine. Aflu acum, cu surprindere, că este propusă. Va dura un pic până mă lămuresc dacă este dorința domniei sale să meargă sau numai dorința partidului sau dacă se face numai așa, o remaniere cu bucata”, a spus Iohannis.

Ecaterina Andronescu a fost desemnată de PSD să preia postul de ministru al Educației, anunță postul de televiziune Digi 24. Conform sursei citate, decizia a fost luată de conducerea PSD, la o întâlnire la care au participat președintele partidului, Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă.