fbpx

Iohannis, reproșuri către prefectul de București pentru felul în care a gestionat închiderea școlilor

prefectul de București

Președintele Klaus Iohannis s-a arătat nemulțumit de activitatea prefectului de București și i-a reproșat acestuia modul în care a comunicat pe subiectul închiderii școlilor.

”Situația nu poate continua așa. Oamenii au tot dreptul să fie informați, pregătiți. Nu cred că familiile din București cu copii nu au fost foarte încântate să afle duminică seara că până marți să caute soluții”, a  spus Iohannis.

”Atitudinea prefectului și modul în care a comunicat sunt inacceptabile și nu trebuie să rămână fără urmări”, a mai spus Iohannis.

Prefectul de București, Gherorghe Cojanu, a făcut în ultima săptămână mai multe declarații controversate. Printre acestea, faptul că duminică seara a afirmat că nu a aflat numărul de îmbolnăviri din Capitală, pentru că se afla la cumpărături. 

De asemenea, la finalul săptămânii trecute, Cojanu spunea că școlile nu vor fi închise imediat după atingerea indicelui de 3 la mie, iar autoritățile ar trebui să aștepte ca acesta să ajungă la 3,4.

Școlile, grădinițele și universitățile se închid de mâine în București, a anunțat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Activitatea didactică va fi desfășurată în sistem online.

Indicele infectărilor în București se menține peste 3 la mie, a anunțat, astăzi, Grupul de Comunicare Strategică.

Valoarea de astăzi este 3,19 , situată pentru a doua zi consecutiv peste pragul de la care poate fi pus în aplicare scenariul roșu pentru toate școlile din Capitală.

Premierul Ludovid Orban a anunțat că Guvernul va adopta o ordonanță de urgență (OUG) pentru părinții care vor sta acasă cu copiii, în perioada în care școlile vor fi în scenariul roșu.

”Știu că e o oarecare neliniște în rândul părinților vis-a-vis de faptul că școlile vor funcționa on-line, avem o ordonanță de urgență pregătită, astfel încât părinții să poată sta acasă cu copiii, cu 75% din salariu”, a spus Orban.

prefectul de București