fbpx

Hotnews.ro: Afacerea ”Wireless în școli”, subcontractată către o firmă condusă de un fost manager în firmele lui Sebastian Ghiță

Publicația Hotnews.ro anunță că un consorțiu condus de Telekom România Mobile Communications (fostul Cosmote) a fost desemnat câștigătorul controversatei licitații de peste 165 de milioane de lei pentru platforma națională de internet wireless în școli, potrivit unui anunț publicat miercuri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP). 

Potrivit sursei citate, Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare (ARNIEC) a publicat miercuri în SICAP numele firmelor care au câștigat controversata licitație de peste 165 de milioane de lei pentru crearea unei platforme naționale de internet wireless în școli, respectiv:

  • Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote, având ca subcontractanți pe Nova Tech Integrated Solutions (38%), Intech Solutions (7,5%) și Croatian Telekom – terț susținător).

De notat că acționarul majoritar al Nova Tech Integrated Solutions este Andrei Cruceru, care anterior a fost manager pentru vânzări către sectorul public la Asesoft International, compania fondată de fostul deputat PSD Sebastian Ghițăpotrivit Profit.ro.  Conform publicației, Nova Tech Integrated Solutions a fost înființată în iulie 2015 de către Răzvan-Iulian Băicoianu – 5% și Liviu Mircea Uruc – 95%, un apropiat al lui Sebastian Ghiță.

Sebastian Ghiță se află în prezent la Belgrad, unde a plecat după ce în România a început anchetarea sa în mai multe dosare penale.

Asesoft este un holding de companii din România, cu activitate predominantă în domeniul IT. Proprietarul companiei este Sebastian Ghiță.