fbpx

FER: Guvernul vrea să elimine decontarea navetei și facilitățile la transportul în comun pentru elevi

Într-un comunicat de presă, Federația Elevilor din România atrage atenția asupra efectelor nocive pe care proiectul de ordonanță de urgență a guvernului privind transportul județean le poate avea asupra reducerilor elevilor la nivel județean, dar și asupra decontării navetei elevilor.

”Guvernul României își propune să adopte un proiect ce are ca efecte dispariția reducerilor și decontării navetei pentru elevii din întreaga țară, fapt ce va duce la creșterea abandonului școlar, deja cu o rată foarte ridicată în România”, afirmă FER.

Redăm comunicatul, integral.

În data de 2 aprilie a.c., Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a încărcat pe site-ul web al instituției un proiect de ordonanță de urgență a guvernului, care are ca obiect eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice. Conform informațiilor existente se va adopta săptămâna aceasta, ultima în care Guvernul are această posibilitate, înainte de încheierea sesiunii parlamentare.

 

Dorim să atragem atenția asupra efectelor pe care aceasta le poate avea, dat fiind faptul că, odată cu intrarea transportului județean în regim comercial, dispar obligațiile de serviciu public pentru transportatori, iar aceștia nu vor mai putea fi obligați să asigure tarife preferențiale pentru elevi (în cazul navetei) sau să vândă abonamente la preț redus primind ulterior subvenție. Practic, Consiliile Județene nu vor mai avea pârghiile legale pentru a impune aceste obligații în sarcina firmelor de transport, fiind o formă mascată de a le degreva de această responsabilitate. În sensul acesta, în loc ca Guvernul să aloce mai mulți bani pentru reducerile elevilor, acesta alege să elimine această responsabilitate.

 

Printre aceste obligații de serviciu public se regăsește atât acordarea reducerilor la transportul județean pentru elevi, de către transportatori, drept prevăzut de art. 84, alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, dar și respectarea tarifelor maximale pentru abonamentele elevilor, impuse de Ordonanța Guvernului nr. 69/2016. Din cauza dispariției reducerilor pentru elevi și a faptului că transportatorii vor putea stabili prețurile pentru abonamentele elevilor fără vreo restricție, presiunea financiară pusă asupra elevilor și subsecvent asupra școlilor va fi una prea mare. De aceea, considerăm că Ministerul Educației Naționale nu va susține decontarea integrală a navetei elevilor, deși aceasta este prevăzută de lege.

 

Solicităm Guvernului României retragerea prevederilor privind eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice și asigurarea că drepturile elevilor nu vor mai fi atinse în favoarea altor interese, în special având în vedere situația alarmantă a abandonului școlar în România, rata părăsirii timpurii a școlii fiind de 16,4%, așa cum arată Comisia Europeană.

 

Federația Elevilor din România (FER) este o organizație neguvernamentală în curs de înființare, care își asumă reprezentarea drepturilor și intereselor comune ale tuturor elevilor din învățământul preuniversitar din România. FER este compusă din toate asociațiile reprezentative ale elevilor din România existente la acest moment: Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Elevilor din Maramureș, Asociația Elevilor din Călărași, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București și Ilfov.