fbpx

Generația PLUS îi cere președintelui Iohannis să nu promulge schimbările legislației pe tema educației sexuale

Generația PLUS, organizația de tineret a PLUS, anunță, într-un comunicat, că îi va trimite președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care îi va solicita să nu promulge cele mai recente modificări legislative din sfera educației sexuale.

”Săptămâna aceasta vom cere Președintelui Iohannis să nu promulge noua lege, ci să o retrimită în Parlament pentru reexaminare, poate chiar să o conteste la CCR. Vom argumenta acest demers printr-o scrisoare și vom trimite petiția și către Președinte, în speranța că acesta nu va ignora nevoile tinerilor și nu se va ascunde după calcule electorale.

În al doilea rând, trebuie să ne asigurăm că tinerii au acces la educație sexuală orice ar face instituțiile statului. Astfel, vom lucra cu experți din domeniu – psihologi, medici pediatri și experți în dezvoltarea copilului – pentru a elabora un curriculum cu noțiuni despre igiena reproducerii, planning familial și prevenție împotriva abuzurilor, pe care o facem accesibilă tuturor tinerilor printr-un site web”, anunță Generația PLUS.

CONTEXT

Camera Deputaților a aprobat,  în urmă cu o săptămână, în calitate de cameră decizională, amendamentul depus de mai mulți parlamentari PSD-PNL, prin care devine obligatoriu consimțământul părinților pentru participarea elevilor la cursurile de educație sexuală. 

Legea merge la președintele României, care va decide dacă va fi promulgată în această formă.

În același timp, Camera Deputaților a respins un amendament al USR care prevedea posibilitatea ca părinții să poată refuza în scris participarea copiilor la cursurilor de educație sexuală, dacă aceasta contravine propriilor convingeri.

”Alianța” PSD-PNL a provocat aprobarea acestui amendament atât în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, cât și în Comisia de muncă.

Deputatul USR Silviu Dehelean a acuzat, marți, PSD și PNL că au votat împreună, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, împotriva educației pentru sănătate în școli. Declarația lui Silviu Dehelean vine după ce, în urmă cu o săptămână, cotidianul Libertatea dezvăluia că PSD și PNL au votat în Comisia de muncă a Camerei Deputaților un  amendament al cărui efect ar fi anularea educației sexuale la nivel general, în școli.

Pe 12 martie, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede obligativitatea organizării în şcolile din țara noastră, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis, la începutul lunii aprilie.

Inițiatorii amendamentului care intenționează să schimbe actul normativ au fost deputatul PSD Adrian Solomon, senatorul PSD Titus Corlățean, cu susținerea deputatului PNL Robert-Ionatan Sighiartău, membru în Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlament.