fbpx

Completare la ordinul comun: Elevii se testează în cabinetele școlare, pentru revenire în ziua a opta

Ministrul Educației și Ministrul Sănătății au semnat o completare la ordinul comun, prin care elevii care se testează în ziua a opta pentru revenirea la școală vor face acest lucru în cabinetele școlare, acolo unde acestea există.

Cum se va face testarea, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu:

Dacă există cabinete medicale școlare, au obligația testării elevilor care solicită acest lucru în scopul revenirii la școală, în ziua a opta.

Acolo unde nu există, se va solicita DSP, iar DSP va organiza echipe mobile de testare.

Dacă există elevi care s-au testat oriunde altundeva, ei vor prezenta rezultatele testului pentru a reveni la școală.

”Este regretabil că printr-o adresă semnată de un funcționar al Ministerului Sănătății s-au adus completări unui ordin comun de ministru, lucru ilegal deoarece o adresă nu e un act administrativ de natura a aduce completări unui ordin de ministru”, a comentat Cîmpeanu. Acesta s-a referit la o adresă transmisă cabinetelor școlare, potrivit căreia elevii nu vor fi testați la școală.

Alte informații din conferința de presă susținută de ministrul Sorin Cîmpeanu:

77,5% dintre părinți au răspuns cu NU la întrebarea dacă sunt de acord cu vaccinarea în școală a copiilor lor. Procentul a fost comunicat după centralizarea a 290.000 de chestionare cu acest subiect. Doar 7,5% dintre părinți au spus că acceptă vaccinarea în școală, în timp ce 15% s-au declarat indeciși.

”În valoare absolută avem cca 22.000 cu “da”, 44.000 indeciși, 224.000 de răspunsuri negative cu privire la intenția de vaccinare Pentru cei 22.000 datele vor fi transmise către CNCAV azi pentru a se putea organiza echipe mobile de vaccinare”, a declarat ministrul Educației

Peste 17.000 de tineri s-au vaccinat în ultima săptămână, aproape 2.500 pe zi

Aproape 13.000 de elevi sunt infectați, 12978 elevi și preșcolari, un plus de 4500 în raport cu cei infectați acum o săptămână