fbpx

Alocațiile vor fi dublate de la 1 august

Guvernul va adopta, în ședința de joi, o ordonanță de urgență prin care amână până la 1 august plata alocațiilor dublate pentru copii, anunță Digi 24.

Ministrul Violeta Alexandru a cerut Guvernului să amâne termenul pentru dublarea alocaţiilor pentru copiii, motivul principal fiind că sumele necesare nu au fost prevăzute în buget.

„Vom creşte alocaţiile pentru copii la rectificarea bugetară, astfel încât să existe fondurile necesare”, a spus premierul Ludovic Orban.

 

CONTEXT

“Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi. Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie”, a declarat, recent, Violeta Alexandru, la Adevărul Live.

CONTEXT

Președintele Iohannis a promulgat legea care prevede dublarea alocațiilor pentru copii. Decizia prezidențială vine în contextul în care premierul Ludovic Orban a afirmat că Guvernul ia în considerare amânarea aplicării actului normativ, din cauza lipsei de resurse bugetare.

„Poziția președintelui e firească, aceea de a promulga legea. Noi și dacă am vrea, nu am putea să majorăm alocațiile. Soluția pe care vom merge e aceea de a proroga intrarea în vigoare până vom putea asigura resurse necesare în bugetul de stat”, a declarat premierul Ludovic Orban săptămâna trecută, după o discuție cu președintele Klaus Iohannis.