fbpx

Stenograme în cazul de șpagă la ISJ Constanța: Prietena a pregătit ”prăjitura”

Au apărut stenogramele în cazul mitei de la Inspectoratul Școlar Constanța, anunță Digi 24. Potrivit acestora, ”prăjitura”, așa cum a fost codificată mita, a fost realizată „cu 5 kg de nucă”, altfel spus 5.000 de euro.

Inspectoarea şcolară Iulia-Cristina Cabrancea din Constanţa a primit mită pentru ca o elevă să fie transferată de la o şcoală gimnazială la un colegiu naţional

În luna martie, inspectoarea a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. Între timp, DNA și-a retras acuzațiile care vizau pe mama elevei, dar și pe femeia care a intermediat mita.

Fragmente din stenograme:

Intermediara: Putem să vorbim ceva confidenţial? Am o prietenă bogată. Fii-sa a dat în a 4-a la „Mircea” şi a căzut. Vrea la „Mircea”! Dă 5.000 de euro. Gândeşte-te! Vezi ce poţi face!

Inculpata: Lasă-mă puţin şi vorbim. Aloooo! Copilul, cum îl cheamă? Să se pregătească! Urgent! Sper că mai vrea. Am făcut tumbe şi poate îmi iese, dar trebuie să mă mişc iute.

7 septembrie 2021. Intermediara: Prietena a pregătit ,,prăjitura”, doar să ţi-o livrez. Să-mi spui paşii şi când vrei. Câte grame să aibă ca să fie ok?

Inculpata: Mâine! Vorbim dimineaţă să-ţi dau reţeta. 1 kg de nucă.

Intermediara: Ne vedem diseară să-ţi dau. Mi-a lăsat ce trebuie, primul kilogram.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.