Sociologul Alfred Bulai, cercetat penal în urma acuzațiilor de abuz sexual

captură video

Sociologul Alfred Bulai, profesor la SNSPA și analist politic, este cercetat penal în urma acuzațiilor de abuz sexual. Poliţia Capitalei a deschis, luni, un dosar pentru „folosirea funcţiei în scop sexual”, după acuzaţiile aduse profesorului.

Poliţia Capitalei anunţă, luni, că a demarat verificări care-l vizează pe profesorul Alfred Bulai de la SNSPA.

„Poliţiştii Capitalei au demarat investigaţiile, faţă de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea funcţiei în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a precizat sursa citată, potrivit News.ro.

Infracțiunea de „folosirea funcției în scop sexual” este prevăzută în legislația penală a României și se referă la faptele săvârșite de o persoană care deține o funcție publică și folosește această poziție pentru a obține favoruri sexuale. Aceasta constituie un abuz de putere și este considerată o infracțiune gravă, deoarece implică exploatarea unei poziții de autoritate pentru obținerea de avantaje personale, în detrimentul altor persoane.

La scurt timp după publicarea investigației Snoop.ro, Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a cerut ca Bulai să fie retras „din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate”. 

Conducerea SNSPA spune că „a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile de hărțuire sexuală și comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigații jurnalistice publicate recent”, conform unui comunicat de presă citat de HotNews.

De asemenea, jurnalista Carmen Dumitrescu, fostă studentă a profesorului Alfred Bulai la SNSPA, afirmă că atitudinea abuzivă a acestuia față de studente era cunoscută în universitate de cel puțin 20 de ani.

Jurnalista Carmen Dumitrescu: Am fost studenta lui Alfred Bulai. Toți știau!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.