


Simion Hăncescu, liderul FSLI, afirmă că protestul anunțat de sindicatele din învățământ pentru data de 17 iunie „pică foarte bine”, dat fiind calendarul dezbaterilor politice privind noua lege a salarizării.
„După cum stau lucrurile, protestele (mitingul din Piața Victoriei și marșul până la Palatul Parlamentului) vor avea loc în procent de 100%, pentru că e puțin probabil ca Ministerul Muncii să accepte tot ceea ce am cerut. Protestul [pe 17 iunie -n.r] pică foarte bine pentru că luni, 15 iunie, legea urmează să fie depusă în Parlament, iar marți e posibil să se repartizeze la comisiile de lucru”, a declarat Simion Hăncescu, citat de Tribuna Învățământului.
„Sperăm că, dacă nu acceptă [cererile sindicatelor – n.r] Ministerul Muncii la negocieri, să se întâmple o minune în Parlament, pentru că, altfel, aleșii poporului vor fi acuzați de distrugerea învățământului. Dacă ei acceptă o asemenea lege de salarizare umilitoare, înseamnă că sunt de acord ca educația să fie distrusă complet”, a adăugat liderul FSLI.
FSLI și FSE „Spiru Haret” au anunțat un protest ampluau anunțat un protest amplu pentru data de 17 iunie.
”Vă chemăm pe toți să vă alăturați unei acțiuni masive de protest, la București, în data de 17 iunie 2026. Avem un obiectiv asumat, absolut necesar pentru a nu putea fi ignorați: prezența a minim 20.000 de participanți.
Vă solicităm să transmiteți de urgență liderilor județeni listele cu participanții, pentru a asigura din timp transportul și autorizațiile necesare”, le-au transmis federațiile sindicale membrilor, într-un mesaj obținut de Educație Privată.