fbpx

Și tații sunt părinți. Mulți dintre ei sunt chiar extraordinari la asta

Cel mai bun tată

de Alex Zamfir, fondator The Funny Brand

Am văzut azi tați ținându-și copiii mici în brațe în drumul spre grădiniță sau școală. Am văzut tați ținându-i de mână și privindu-i cu drag, în timp ce copiii povesteau cine știe ce grozăvie.
Am văzut tați mângâindu-i pe copii pe creștet și făcându-i să râdă. Și am văzut tați ce păreau mult mai emoționați decât copiii pentru că (re)începe școala.

Cred că la nivel de societate mai avem mult de lucru în ceea ce privește implicarea taților în viețile copiilor lor. În multe privințe, pe bună dreptate sau nu, suntem încă priviți ca părintele mai puțin important, cel mai puțin prezent și cel care are ca principal rol acela de a asigura bunăstarea financiară a familiei. Și toate cele trei ipostaze de mai sus sunt niște etichete de care trebuie să scăpăm noi, tații, pentru că importanța noastră în viața copiilor noștri este egală cu cea a mamelor și, mai mult, nevoia copiilor noștri de un tată prezent este egală cu nevoia pentru o mamă prezentă.

Știu și știm toate acestea și cred că lucrurile se mișcă bine și în direcția bună. Dar mai e foarte mult de lucru. Și tocmai de aceea mă bucur de câte ori văd un tată care-și conduce copilul la școală, care îi dă o îmbrățișare și îi spune că îl iubește. Zâmbesc ori de câte ori văd un tată prostindu-se în public pentru amuzamentul copilului și al prietenilor săi.

Și tații sunt părinți și mulți dintre ei sunt chiar extraordinari la asta. Cred că ar trebui să promovăm mai mult astfel de modele, să umplem știrile și social media de ele până când le vom banaliza. Pentru că atunci când vom reuși să facem asta, acest tip de tată va deveni norma. Și copiii noștri vor fi mult mai fericiți și vor crește mult mai sănătos emoțional. Cu bani mulți sau puțini, căci aceștia ar trebui întotdeauna să fie un obiectiv secundar al unui tată, nicidecum focusul său.

Tații sunt părinți

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.