


O absolventă a Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negrești, care a încheiat cei patru ani de liceu cu media 10 și a fost șefă de promoție, a fost angajată temporar în funcția de consilier personal al primarului orașului. Ariana Postoi va ocupa postul pe perioada vacanței de vară, până la începerea studiilor universitare.
Primarul orașului Negrești, Petru Cristinel Rusu, a anunțat că a semnat decizia de numire a tinerei în cabinetul său, explicând că administrația locală continuă o inițiativă prin care oferă șefului de promoție al liceului din oraș oportunitatea de a dobândi prima experiență profesională.
„Ariana a absolvit liceul cu rezultate de-a dreptul excepționale, având media 10.00 în toți anii de studiu. De asemenea, a promovat examenul de Bacalaureat cu o notă foarte mare, clasându-se în primii 12 elevi pe județ, iar în perioada următoare va susține examenul de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie. Ne bucurăm că Primăria Negrești poate fi primul angajator al unui tânăr de excepție din orașul nostru. Am preferat ca de-a lungul timpului să nu angajez în cabinetul primarului consilieri și șofer și să acord o șansă unor tineri merituoși cu care ne mândrim. Este al patrulea an de când, pe perioada vacanței, postul este oferit șefului de promoție de la liceul din oraș”, a declarat edilul pentru Agerpres.
Potrivit fișei postului, Ariana Postoi va avea responsabilități în domeniul integrării tinerilor în comunitatea locală. Ea va identifica problemele cu care se confruntă tinerii din Negrești și va contribui la găsirea unor soluții, urmând să participe și la inițierea de activități și programe dedicate acestei categorii.
De asemenea, noul consilier personal va sprijini dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre Primăria Negrești și organizațiile locale de tineret și va contribui la inițiative care vizează susținerea educației, ocupării forței de muncă, antreprenoriatului și implicării civice a tinerilor.
Elevii din 20 de licee agricole, rezultate peste media națională la Bacalaureat