fbpx

Scrisoare deschisă către Iohannis: Salvaţi Colegiul Național Gheorghe Şincai din București!

Zeci de profesori ai Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, din București i-au adresat președintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă în care îi solicită să intervină pentru salvarea unității de învățământ. Potrivit semnatarilor, Colegiul este amenințat cu evacuarea de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Tectul scrisorii deschise, integral: 

Președintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis 

Excelența voastră, 

Salvaţi Colegiul Național Gheorghe Şincai din București! 

Suntem un grup de profesori ai Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, din București,  care ne supunem oricând evaluării profesionale, etice și morale, a dumneavoastră și a elevilor  noștri. Aflați despre noi, chiar de la noi, că suntem printre norocoșii care sunt încă sănătoși în  plină pandemie, că suntem printre cei care au făcut ca școala online, ba chiar și cea hibrid, să  fie școală. 

Mai aflați că în 2022, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” ar putea împlini venerabila  vârstă de 130 de ani, în exil. Bătrânele sale ziduri, împreună cu elevii şi cu profesorii săi, miezul  dintotdeauna al oricărei şcoli, se află, de ceva vreme, sub asediul Primăriei Sector 4, prin  iminenta demarare a unor aşa-zise lucrări de „modernizare şi reabilitare”, invocând pericole  ce par închipuite. 

Vorbim aici despre un atac, o luare cu asalt, printr-un act discutabil din punct de vedere  legal şi ticsit de inadvertenţe, cu obligativitatea imperativă a relocării integrale, fără urmă de  bunăvoinţă (din partea celor care au hotărât reparaţia) de a fi căutat o soluţie de executare a  lucrărilor în amplasament. Lucrări simple de amenajare pot fi realizate fără evacuarea elevilor  şi a profesorilor din casa lor şi fără dislocarea iresponsabilă a întregului patrimoniu mobil (de  la piese de mobilier, până la arhiva şi cărţile rare din fondul bibliotecii), valori de neînlocuit  într-o clădire monument istoric. 

Şi, deloc în ultimul rând, atacul are ca strategie relocarea (o întemniţare nemeritată)  într-un spaţiu impropriu, insuficient, chiar şi pe timp de pace, pentru cei peste o mie de elevi  ai colegiului, darămite în vremurile de restricţii pe care trebuie să le respectăm pentru a  supravieţui acestui val ucigaş de îmbolnăviri abătut asupra lumii întregi. 

Vă asigurăm că între vieţi omeneşti şi clădiri de patrimoniu, nimeni dintre noi nu  contestă decizia de a alege vieţile omeneşti. Dar pericolul prăbuşirii zidurilor peste elevii şi  profesorii colegiului nu este dovedit de Primăria Sectorului 4, care fie se încurcă în justificări  din neştiinţă, fie ne încurcă pe noi cu rea intenţie. 

Lipsa de transparenţă a Primariei Sector 4, situaţia altor şcoli din sector care au fost  relocate şi tărăgănarea lucrărilor de renovare a altor instituţii de învăţamânt ne îndreptăţesc  să fim sceptici în legătură cu promisiunea că această reabilitare se va realiza într-un orizont  de timp rezonabil şi în legătură cu grija, cu respectul şi cu eleganţa cu care valorile acestei şcoli,  atestate de vreme, vor fi conservate. Reaua-credinţă a Primăriei Sector 4 dinamitează tot ceea  ce înseamnă a face şcoală de calitate şi transformă în cenuşă singura reprezentantă a Sectorului  4 în ierarhia primelor cinci licee din Bucureşti 

Noi, profesorii de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, vă cerem dumneavoastră  ajutorul. Alături de noi sunt foşti elevi, foşti profesori, iubitori de istorie şi de arhitectură,  simpli trecători care admiră o clădire construită – acum aproape 100 de ani – de către prima  doamnă arhitect din România. 

Profesori 

  1. Silvia Mușătoiu 
  2. Petra Pașcanu 
  3. Valentin Nicula 
  4. Iuliana Niculae 
  5. Iuliana Popovici 
  6. Daniel David 
  7. Monica Drăghici 
  8. Contesina Rusu 
  9. Mihaela Rizoiu 
  10. Alexandra Chirea 
  11. Emilia Ilie 
  12. Corina Vasile 
  13. Monica Roată-Moale 
  14. Doina Sotiriu 
  15. Cristina Mănescu 
  16. Ruxandra Dureci 
  17. Valentina Matei 
  18. Laura Mitru 
  19. Magda Bănescu 
  20. Mălina Timofanovici 
  21. Luminița Stancu 
  22. Anca Dimcea 
  23. Alina Danciu 
  24. Gabriel Ionuț Stănculescu 25. Monica Țopană 
  25. Mircea Țeca 
  26. Ruxandra Mocanu

Profesori seniori 

Mircea Șoltuianu 

Vasile Dilimoț-Niță 

Doina Florescu 

Alexandra Ioan 

Lia Cojocaru 

Mircea Trifu 

Ileana-Octavia Revencu Maria Petrescu 

Gabriela Vasilescu 

Doina Nedelcu

2 comments

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.