


După ce miercuri cursurile au fost mutate online din cauza viscolului și a ninsorilor abundente, autoritățile au decis prelungirea măsurii și pentru joi, 19 februarie, în județele Galați și Brăila. În timp ce în Galați toate școlile vor funcționa online, în Brăila excepția o reprezintă unitățile din municipiul reședință, unde elevii merg fizic la ore.
Cursurile din toate unitățile de învățământ din județul Galați se vor desfășura și joi, 19 februarie, în format online, potrivit unei decizii anunțate de Prefectura Galați. Măsura este valabilă fără excepție pentru toate școlile și liceele din județ și are ca obiectiv asigurarea siguranței elevilor și cadrelor didactice.
Reprezentanții instituției au precizat că activitatea didactică va continua prin intermediul platformelor digitale, astfel încât procesul educațional să nu fie întrerupt, potrivit News.ro.
Situația este similară și în județul Brăila, unde cursurile rămân suspendate fizic și joi, în baza unei hotărâri adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila. Elevii din majoritatea localităților vor învăța online, după ce și miercuri orele s-au desfășurat în același format din cauza condițiilor meteo severe.
Excepție fac unitățile de învățământ din municipiul Brăila, unde cursurile se vor desfășura în format fizic.
Măsurile au fost luate pentru a preveni riscurile generate de vremea nefavorabilă.