fbpx

S-au anunțat rezultatele primei etape ale olimpiadei NATURA DINTRE APE

Natura dintre ape Etapa 1

Așa cum am promis, miercuri 31 mai, la ora 17:00, în contul fiecărui participant, au fost anunțate rezultatele primei etape ale olimpiadei NATURA DINTRE APE.

Au fost aproape 600 de înscriși, mai precis 578, cu un record la clasa a V-a de 131 de elevi, ceea ce
ne bucură și ne arată, paradoxal, că generațiile nativ digitale sunt foarte interesate de mediul înconjurător, biodiversitate, schimbări climatice, sustenabilitate sau, mai concret, de cum putem proteja natura. primei etape

Și interesul profesorilor a fost crescut, motiv să le mulțumim pentru implicare și susținere:

Natura dintre Ape este un concurs tare fain și interesant. Este important că elevii, copiii noștri, să se apropie din ce în ce mai mult de tot ce înseamnă natură, animale, biodiversitate, și să învețe cum un simplu act de reciclare poate salva Planetă. Biologia este știință viețîi, are un farmec aparte și este acea materie pe care trebuie să o înveți cu și din plăcere. Prin astfel de concursuri reușim să le dezvoltăm copiilor pasiunea pentru viață, le stârnim interesul și ii ajutăm să descopere lumea înconjurătoare.” ne-a declarat Roxana Drăgan, profesor de biologie la Liceul Teoretic Little London, București.

Așadar, avem 90 de elevi calificați în Etapa Finală ce urmează să aibă loc pe data 10 iunie, începând cu ora 10:00, în aceleași condiții ca în prima etapă, de acasă și din fața propriilor calculatoare. Vă reamintim câteva dintre regulile importante de participare, pe care vă rugăm să le respectați pentru o bună desfășurare și a evita o eventuală descalificare.

Participanții vor fi automat descalificați dacă:

  • Părăsesc scaunul din fața calculatorului înainte de finalizarea testului;
  • Dacă în încăpere se află și alte persoane, altele decât participantul;
  • Dacă discută cu alte persoane aflate în aceeași încăpere sau încăperi alăturate;
  • Dacă utilizează și alte dispozitive electrice și electronice, în afara celui folosit pentru a da testul (ex. căști, calculator de birou, etc);
  • Dacă deschid și folosesc alte tab-uri de browser în afara celui pentru a realiza testul;

De asemenea, cu titlu obligatoriu sunt și următoarele:

  • Vă rugăm să vă asigurați că nu aveți programe instalate care rulează în background, generând acțiuni suspecte – aceste acțiuni pot duce la invalidarea scorului obținut; 
  • Nu părăsiți pagina de testare;
  • Nu folosiți alte programe;  
  • Nu schimbați unghiul de înregistrare al camerei și asigurați-vă că încadrarea este făcută corespunzător (că unghiul nu este îndreptat către tavan, fereastră, etc). Atenție! Dacă unghiul de înregistrare nu este corect încadrat și organizatorul nu poate vedea toate acțiunile întreprinse de participant pe toată durata testării, elevul poate fi descalificat.

Mulțumim pentru entuziasm și participare și dorim de altfel să îi felicităm pe cei ce s-au calificat în următoarea etapă.

Baftă! 

Echipa Educație Privată

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.