fbpx

Roxana Șerban, dată afară dintr-o ședință de șeful ISJ Constanța și de directoarea liceului Traian

Colaj foto: Constanța de Azi

Roxana Șerban, eleva care a făcut public un tabel cu sumele plătite ilegal de părinți pentru fondul școlii este, din nou, ținta agresiunilor din partea conducerii Liceului Traian, afirmă presa constănțeană.

Cel mai nou episod din scandalul de la liceul “Traian” s-a produs în cadrul unei ședințe a Cosiliului de Administrație (CA) ce a avut loc luni, 28 octombrie, anunță publicația Constanța de Azi.

Deși Roxana Șerban este reprezentantul elevilor în cadrul CA, directoarea Gabriela Costea și-a exprimat dorința ca fata să nu participe la ședință. Susținută de șeful ISJ Constanța, Petrică Miueleva a fost dată afară în momentul în care și-a făcut apariția în sală.

Am fost dată afară de către directoare și domnul inspector Petrică Miu. Chiar dacă în lege scrie clar ca eu am dreptul sa particip la toate ședințele, dumnealor au considerat că eu nu am ce căuta acolo“, a declarat Roxana Șerban pentru Constanța de Azi.

Domnul inspector mi-a spus că deja m-am întâlnit și am discutat cu el și că acum vrea să vorbească doar cu ei (membrii Consiliului de Administrație – n.r.). Nu am înțeles de ce au procedat așa… Dacă voia să se vadă doar cu ei, atunci nu era nevoie de organizarea unei ședințe a CA“, a mai declarat eleva.

În cele din urmă, fata a reușit să participe la ședință cu ajutorul unui alt membru al CA, care i-a facilitat accesul în sală.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.