fbpx

„Trecem spre o instituție cashless”. Rectorul Valentin Popa explică de ce a interzis plățile cu numerar la USV

foto: Facebook/ Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Valentin Popa, fost ministru al Educației în Guvernul Viorica Dăncilă, aflat la al treilea mandat de rector, a explicat de ce a hotărât să interzică toate plățile cu numerar pentru taxele de studii și serviciile oferite de instituție, inclusiv pentru cantină și cazarea studenților.

Valentin Popa susține că principalul motiv l-ar reprezenta faptul că pandemia de Covid-19 nu s-ar fi terminat încă, iar bancontele ar transmite viruși și bacterii. De asemenea, el a spus că prin interzicerea plăților în numerar universitatea ar face economie la cheltuielile pentru transportul valorilor, dar și că o astfel de măsură ar contribui la reducerea evaziunii fiscale, potrivit ȘtiriSuceava.net.

„Am luat această hotărâre ca să trecem spre o instituție cashless. Între motivele principale se numără cel sanitar, pentru că știm foarte bine că pandemia încă nu s-a încheiat, spitalul este într-un fel de semi-carantină și, evident că prin intermediul bancnotelor se transmit viruși și bacterii. Așadar este o problemă sanitară.

Al doilea aspect este cel financiar. Odată cu noua lege a austerității plafonul de casă s-a redus semnificativ, iar asta însemna să cheltuim mai mulți bani cu transporturile de valori, care au un cost mare.

Cel de-al treilea motiv al implementării sistemului de plată cashless este reducerea evaziunii fiscale, care, prin plata cu cardul se reduce”, a spus rectorul USV, Valentin Popa, citat de SuceavaLive.

Cea mai mare nedumerire în rândul studenților și angajaților instituției a stârnit-o faptul că plățile în numerar au fost interzise și în cazul cantinei USV. De la 1 octombrie, cei care s-au prezentat la cantină pentru a lua masa au fost informați că nu mai pot să plătească cu numerar, ci au doar posibilitatea să achite cu cardul bancar. După ce mulți dintre clienții cantinei s-au trezit că nu au la ei cardul bancar sau poate nu au bani pe card pentru a achita masa, conducerea universității a dispus ca timp de o săptămână să fie primite și plăți în numerar, urmând ca plata exclusiv cu cardul să fie aplicată de la începutul săptămânii viitoare.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.