Profesorul Dragoș Iliescu va coordona o lucrare de referință publicată de Oxford University Press

Profesorul universitar Dragoș Iliescu a fost selectat să coordoneze, ca editor coordonator, a doua ediție a Manualului internațional ITC de testare și evaluare, volum publicat de Oxford University Press și considerat una dintre cele mai importante lucrări de tip manual în domeniul evaluării psihologice și educaționale.

Această selecție confirmă faptul că expertiza științifică și metodologică dezvoltată în România a atins nivelul de maturitate necesar pentru a contribui direct la definirea standardelor intelectuale ale domeniului la nivel internațional, transmite compania Brio.

Sunt profund onorat de alegerea mea, de către Oxford University Press, ca Lead Editor și coordonator al celei de-a doua ediții a ITC International Handbook of Testing and Assessment. Este, fără exagerare, una dintre cele mai importante cărți din domeniul evaluării psihologice și educaționale și, probabil, cea mai citată lucrare de tip manual dedicată testării și evaluării la nivel internațional în ultimul deceniu. Este și un semnal că expertiza dezvoltată în România poate contribui la modelarea agendei globale în domenii importante ale psihologiei, în acest caz testare și evaluare. Coordonarea unui astfel de volum publicat la Oxford University Press înseamnă participarea directă la definirea standardelor intelectuale ale domeniului pentru anii care urmează.”, a declarat Dragoș Iliescu, profesor universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației la Universitatea din București și fondator al companiei BRIO. 

Volumul va include aproximativ 40 de capitole, combinând revizuiri reconceptualizate ale ediției din 2016 cu capitole complet noi, dedicate ariilor emergente care nu aveau vizibilitate în urmă cu un deceniu, precum evaluare digitală și testare adaptivă, integrarea inteligenței artificiale și a machine learningului în modelarea scorurilor și interpretarea rezultatelor, accentul crescut pe echitate și riscurile de distorsiune algoritmică. În egală măsură, noua ediție va aborda complexitatea tot mai mare a reglementărilor privind protecția datelor, accelerarea mobilității profesionale internaționale, precum și vizibilitatea publică sporită a practicilor de testare, în contextul unor contestări tot mai frecvente ale acestora.

A doua ediție este co-editată alături de Kurt F. Geisinger, Frederick T. L. Leong, Fanny M. Cheung și Kadriye Ercikan, iar procesul editorial se va desfășura pe parcursul a câțiva ani, cu primele capitole așteptate în decembrie 2026 și finalizarea editorială în 2027.

Nu sunt multe domenii în care școala românească de psihologie să joace pe scena mare a științei internaționale, mai sunt, dar nu sunt multe. Sunt fericit că testarea și evaluarea sunt duse acolo de tradiția începută cu profesorul Horia Pitariu la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și continuată de mine și echipa mea aici, la Universitatea din București.”, a concluzionat Prof. Univ. Dragoș Iliescu. 

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.