Profesorul demis de ISJ pentru că pipăia elevii rămâne la catedră, salvat de colegi prin vot secret

Deși Inspectoratul Școlar Județean Bihor l-a găsit vinovat și l-a demis din funcție, fostul director al Școlii Gimnaziale „Alexandru Roman” din Aușeu, acuzat că pipăia elevii și le trimitea mesaje indecente, va continua să predea matematică. Consiliul de Administrație al școlii a decis să-l mențină la catedră, aplicând o sancțiune pe care a votat-o în mod secret, scrie Bihoreanul.

Decizia a fost luată după finalizarea cercetării disciplinare la nivelul unității. Oficial, Consiliul de Administrație recunoaște că „cadrul didactic vizat a fost găsit vinovat pentru săvârșirea unor abateri disciplinare”, dar sancțiunile aplicate nu vor fi făcute publice. Membrii consiliului au votat explicit în acest sens. Singura restricție impusă acestuia este să nu mai intre la clasele elevilor care l-au reclamat.

Decizia vine în contrast direct cu cea a IȘJ Bihor, care la începutul lunii aprilie dispusese destituirea bărbatului din funcția de director pentru aceleași fapte. Practic, instituția care îi supervizează pe profesori l-a sancționat drastic, în timp ce colegii din școală au ales să-l protejeze.

Profesorul nu a fost audiat

Există și un dosar penal deschis inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, preluat ulterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Ancheta însă bate pasul pe loc.

Profesorul nu a fost încă audiat și nu are nicio interdicție legală de a se afla în preajma minorilor. El a condus școala din Aușeu timp de peste 25 de ani și a mai fost acuzat în trecut de pedofilie, fără consecințe.

Poliția le cere copiilor să raporteze abuzurile

Ca măsuri de „siguranță”, conducerea școlii anunță instalarea de camere video în săli și sesiuni de informare cu reprezentanți ai Poliției și consilierul școlar pe tema raportării abuzurilor. Ironia situației este evidentă: autoritățile sunt chemate să îi îndemne pe elevi să denunțe comportamentele nepotrivite ale adulților din școală, în timp ce profesorul reclamat de mai mulți dintre ei continuă să predea în aceeași instituție.

„Toate măsurile adoptate au în vedere respectarea drepturilor tuturor persoanelor implicate, dar mai ales asigurarea interesului superior al elevilor. Consiliul de administrație reafirmă angajamentul unității de învățământ pentru un mediu educațional sigur și va monitoriza în continuare situația”, se precizează în comunicatul de presă al unității de învățământ.

Între timp, acuzațiile la adresa profesorului bihorean s-au înmulțit. Mai mulți elevi l-au reclamat pentru atingeri în zone intime și mesaje trimise la ore târzii din noapte. Un caz a fost semnalat și în fața specialiștilor DGASPC Bihor. Un elev a povestit că ar fi fost atins în zonele intime chiar în biroul directorului, sub pretextul primirii unui cadou.

Directorul acuzat că pipăia elevi a fost destituit din funcție

1 comment

  1. Cetățean spune:

    Ceva nu se leaga…… Votul in sine poate fi secret dar decizia nu poate fi. Nu poți sancționa pe cineva pe ascuns. Chiar daca spunem ca e decizia CA ea wste luată conform legilor in vigoare. In funcție de abaterile disciplinare… există si sancțiuni……nu poate decide CA ul ce are chef. Daca exista un proces…. probabil se așteaptă decizia instanței……. pentru destituire. Oricum in acest articol lipsesc detalii importante

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.