


Profesorul de matematică Sorin Ban, fost director al Școlii Gimnaziale nr. 1 din Sântandrei, județul Bihor, a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean după ce i-a fost respinsă solicitarea de a primi gradația de merit, scrie Bihoreanul.
Ban fusese sancționat anul trecut, extrem de blând, cu reducerea salariului cu 5% pentru o lună, după ce a lovit un elev de 12 ani până i-a spart capul.
Agresiunea s-a petrecut pe coridorul școlii, unde profesorul și-a pierdut cumpătul după ce un elev din clasa a VI-a a sunat îndelung soneria. Într-un acces de furie, Ban l-a lovit pe băiat de trei ori, ultima dată cu atâta forță încât copilul a dat cu capul de perete și a început să sângereze. În loc să-i ofere îngrijiri medicale sau să informeze părinții, profesorul l-a trimis pe băiat la baie, minimalizând incidentul, potrivit Bihoreanul.
În urma cercetării disciplinare, Consiliul de Administrație a decis o sancțiune minimă.
„Membrii CA au aplicat reducerea salariului cu 5% pe o lună, ținând cont că profesorul și-a recunoscut vina și a regretat incidentul. De asemenea, a fost evaluat ca un caz izolat, iar domnul Ban are o carieră de 33 de ani fără antecedente similare”, a declarat directoarea Aurelia Șerfezi, la acea vreme, pentru Bihoreanul.
În aceeași zi, suspendarea profesorului a fost ridicată, iar acesta s-a întors la catedră. Ban a beneficiat de sprijinul colegilor săi și al unor părinți, care au considerat fapta un derapaj singular.
Directoarea și psihologa școlii, care au raportat evenimentul, au fost supuse ulterior unor presiuni din partea celor care îl susțineau pe profesor.
În ciuda scandalului, Sorin Ban a depus dosar pentru gradație de merit, care implică o bonificație acordată cadrelor didactice cu rezultate excepționale. Comisia de selecție din cadrul IȘJ Bihor i-a respins solicitarea, iar acesta a deschis un proces la Tribunalul Bihor, cerând judecătorilor să anuleze decizia.
Directoarea și psihologa unei școli, hărțuite după suspendarea unui profesor violent