Profesorii cu minimum 25 de ani vechime și gradul didactic I să aibă norma redusă – proiect

ID 141680119 | Office Mentor © Fizkes | Dreamstime.com

Comisia de învățământ din Senat a votat, astăzi, un proiect inițiat de PSD, conform căruia profesorii cu minimum 25 de ani vechime și gradul didactic I ar urma să aibă norma didactică redusă cu două ore.

Conform Antena 3 CNN,  impactul bugetar estimat de inițiatorii proiectului este de aproximativ un miliard de lei.

Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat, la Antena 3 CNN, că așteaptă să vadă sursa de finanțare, dar că susține propunerea, întrucât aceasta corectează un dezechilibru. 

„Pe de o parte este o veste bună pentru profesorii seniori din învățământ. Pe de altă parte, suma care va fi necesară, sigur, un miliard ar fi maxim în cazul în care toate aceste ore ar fi susținute în cadrul altor norme și plătite în cadrul normelor, această sumă scade dacă ele sunt susținute la plata cu ora. 

Această propunere oferă posibilitatea cadrelor didactice cu vechime de peste 25 de ani și gradul întâi să aleagă această diminuare, pentru că dacă alegi această diminuare, atunci nu mai poți solicita și ore plătite suplimentar acestor ore didactice”, a explicat Mihai Dimian la Antena 3 CNN. 

Dimian a spus că prin această măsură se corectează un dezechilibru din sistemul de învățământ. 

„Așa cum ați spus, este votată de toate partidele. Drept urmare, dacă trece și de plenul Parlamentului, ea va fi pusă în aplicare. Și cred că este, să zicem, o corecție a unui dezechilibru. Faptul că înainte, profesorii cu vechime de peste 25 de ani și gradul I au avut o creștere cu patru ore a normei, în timp ce alții au avut o creștere cu 2 ore”, a spus ministrul.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.