


Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, județul Iași, a elaborarat prima procedură operațională din România privind utilizarea inteligenței artificiale în școală, menită să stabilească reguli clare atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.
Potrivit publicației Ziarul de Iași, pocedura prevede regulile de utilizare a inteligenței artificiale de către elevi „pentru a asigura caracterul propriu al lucrării” și pentru a delimita clar utilizarea productivă – ca instrument de sprijin – de utilizarea neautorizată, care substituie gândirea elevului. Documentul stabilește și măsurile pe care profesorii trebuie să le ia atunci când există suspiciuni privind folosirea neautorizată a AI. Conform conducerii unității școlare, procedura va fi aplicată începând cu modulul 4 de studiu al anului școlar 2025-2026.
„Pornim de la ideea că dacă profesorul suspicionează că elevul și-a făcut tema sau la o lucrare de control a folosit inteligența artificială, atunci ceea ce are de făcut profesorul, în primă fază, este să îi spună copilului să explice verbal ceea ce a scris. Procedura precizează ce trebuie să facă profesorul în astfel de situații, asigurând că elevul are ocazia să înțeleagă și să învețe, fără a fi sancționat de la prima abatere”, a explicat Daniela Orășanu, directoarea unității de învățământ.
Regulile se aplică tuturor elevilor și cadrelor didactice. Vizează toate lucrările și activitățile școlare: teme, proiecte – inclusiv lucrările de atestat profesional pentru examenul de competențe profesionale nivel 4 –, referate, prezentări, portofolii, jurnale de practică, inclusiv în cadrul internship-urilor Erasmus+ VET, dar și activitățile educative, formale și informale, desfășurate atât în timpul orelor, cât și în afara școlii.