


Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat, astăzi, că profesorii vor rămâne exceptați de la interdicția de cumul pensie-salariu în sectorul public, legiferată de Guvern.
Întrebat dacă există intenția de a extinde această interdicție și la alte categorii de bugetari, inclusiv profesorii, Pîslaru a răspuns:
”Nu există în acest moment intenția noastră de a extinde la alte categorii, ci vrem să corectăm, în primul rând, această inechitate. La ce faceți dumneavoastră referire poate fi parte dintr-o reformă mai amplă a administrației, în care te uiți să vezi dacă vrei să întinerești administrația și în alte zone, dar, în acest moment, acesta nu este obiectivul pe care noi îl avem.”
”Ca să fie foarte clar pentru că au fost foarte multe discuții cu privire la constituționalitate, și la ce facem și de ce selectăm aceste lucruri. Noi am făcut analizele de rigoare și cred că ceea ce este foarte important este să înțelegeți că acest act normativ – primul său obiectiv este cel de echitate. Discutăm, repet, de acel fenomen de pensionare înainte de termen; înainte de termen nici măcar…este eufemism. Pensionarea la 30 și ceva de ani, 40 și ceva de ani, cu o pensie specială, după cum știm că au rămas în plată pensiile speciale, care este la un nivel peste multe salarii, peste majoritatea salariilor din sectorul public”, a explicat ministrul, într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de guvern.
”Acei oameni, după ce s-au retras din activitate, se întorc frumos în instituție sau în sectorul public și se angajează. Evident că aici nu discutăm despre toate categoriile, discutăm mai ales de această categorie care nu este, până la urmă, firească. Deci nu poți să fii și pensionar și, în același timp, să ai și salariu și pensia integrală. Este o anomalie și, de aceea, prim-ministrul și, bineînțeles, guvernul în ansamblu său, au venit cu această propunere”, a mai spus Dragoș Pîslaru.