fbpx

Peste 13.000 de elevi susțin simularea examenelor naționale, în Iași

Sursă foto: Freepik

Astăzi, 11 decembrie, a început simularea examenelor naționale, la Iași. Potrivit publicației Ziarul de Iași, simularea se desfășoară în condiții identice cu cele din examenele reale.

Conform sursei citate, în perioada 11-13 decembrie, peste 13.000 de elevi din județ vor participa la simularea Evaluării Naționale și la simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat.

Simularea Evaluării Naționale se desfășoară în 166 de școli, implicând 7.663 de elevi de clasa a VIII-a. În același timp, simularea Examenului de Bacalaureat are loc în 50 de unități școlare, unde participă 5.316 elevi din clasele a XII-a și a XIII-a.

„Simularea are în vedere familiarizarea elevilor cu rigorile examenului, dar și conștientizarea acestora privind pregătirea temeinică și importanța accesării unui traseu profesional de succes”, a transmis conducerea ISJ Iași.

Potrivit ISJ Iași, simularea examenelor naționale se desfășoară în condiții identice cu cele ale examenelor reale: supraveghere audio-video, respectarea timpului alocat, redactarea subiectului pe foi standard sau tip broșură. Totodată, pentru rezolvarea subiectelor, candidații trebuie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Subiectele, elaborate la nivel județean, respectă structura propusă de Ministerul Educației pentru acest an școlar și au un nivel mediu de dificultate, conform informațiilor transmise de Inspectorat.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Examenului Național de Bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Toate sălile în care se desfășoară simularea probelor scrise au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Rezultatele vor fi comunicate individual și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.