Percheziţii, luni dimineață, la o școală privată din Brașov, o fundaţie şi la domiciliul unei persoane fizice, într-un dosar de luare şi dare de mită.
Polițiști din cadrul IPJ Brașov fac trei perchezitii domiciliare în municipiu, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de luare de mită și dare de mită. Percheziție vizează și sediul unei unități de învățământ particulare. Ar fi vorba despre o școală de asistenți medicali, potrivit surselor Educatie Privată.
Polițiștii ridică de mijloace de probă (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidențe personale, sume de bani etc.) ce urmează a fi administrate în probatoriu pe parcursul urmăririi penale.
„În această dimineață, începând cu orele 07:00, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Polițiști din cadrul I.P.J. Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov efectuează un numar de 3 perchezitii domiciliare în municipiul Brașov, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de luare de mită și dare de mită”, anunță IPJ Brașov.
Cinci persoane urmează să fie duse la audieri. Acțiunea beneficiază de suportul tehnic de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.