


Lipsa evaluării elevilor la ora de Religie sau găsirea unor soluții alternative la notă constituie un afront adus statutului acesteia ca disciplină școlară, afirmă Patriarhia Română.
Într-un comunicat transmis astăzi, Patriarhia susține că ”nota funcționează ca un stimulent al învățării și este apreciată de elevi și profesori ca un barometru al strădaniei elevilor. Efortul depus de elevi în acumularea de cunoștințe și în formarea de atitudini și conduite moral-religioase cere să fie răsplătit și valorizat.”
”Amintim faptul că, în România, Religia a fost prima disciplină în catalog, până la regimul comunist ateu. Totodată, precizăm că în majoritatea țărilor europene, Religia se studiază confesional. În mai multe state din Uniunea Europeană, se alocă Religiei o oră (de exemplu, în Croația, Danemarca, Finlanda, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Spania, Suedia) sau două ore pe săptămână (de exemplu, în Austria, Belgia, Cipru, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Malta). Prezența disciplinei Religie în sistemele de învățământ europene reprezintă expresia unei continuități la nivel pedagogic și instituțional, precum și o recunoaștere și o formă de valorificare a potențialului formativ-educativ al valorilor creștine, propuse prin intermediul acestei discipline de învățământ, în formarea personalității umane la nivel cognitiv, afectiv, volitiv și atitudinal”, menționează instituția.
Potrivit Metodologiei pentru predarea disciplinei Religie, cererea pentru a frecventa orele la care este predată această disciplină se înregistrează în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) și este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii (art. 3, alin. 4-5).
Foto: ID 30941290 © Radub85 | Dreamstime.com