OFICIAL Șefii de sindicate trebuie să depună rapoarte de activitate. Vor fi degrevați doar parțial de normă

Șefii de sindicate, atât de la nivel central, cât și din organizațiile locale, vor avea obligația de a depune semstrial rapoarte de activitate, prin care să dovedească îndeplinirea sarcinilor legale.

Potrivit noilor prevederi legale privind degrevarea de normă didactică, aprobate prin ordin de ministru, federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar desemnează maximum 170 de persoane care beneficiază de degrevare parțială, în limita a maximum 90 de norme/posturi didactice la nivel național.

Persoanele respective vor raporta, însă, către ISJ-uri, respectiv Ministerul Educației în ce măsură și-au îndeplinit sarcinile pe.linie sindicală.

Obligațiile de predare ale liderilor sindicali vor de stabilite de ministrul Educației, pentru fiecare persoană în parte.

Atribuţiile acestor persoane sunt:
a) participarea în grupuri de lucru pentru elaborarea proiectelor de acte normative și/sau administrative cu caracter normativ în domeniul învățământului preuniversitar;
b) participarea la activități de monitorizare privind:
(i) activitățile de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar;
(ii) organizarea şi desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar;
(iii) organizarea şi desfășurarea concursurilor de acordare a gradației de merit în învățământul preuniversitar;
(iv) organizarea şi desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor  de conducere din unitățile/instituțiile de învăţământ preuniversitar.

c) participarea în calitate de observatori în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, unităților de educaţie extrașcolară și ale inspectoratelor școlare;

d) participarea în comisii de dialog social, comisii paritare, comisii tehnice, la nivel local, județean, regional sau național;

e) participarea la negocierea contractului colectiv de muncă, la nivel județean sau național;

f) participarea în comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social;

g) participarea la lucrările comisiilor de cercetare a presupuselor abateri disciplinare săvârșite de salariații membri de sindicat din unitățile de învățământ preuniversitar;.

h) participarea la ședințele/instruirile cu personalul de conducere, îndrumare și control, personalul didactic sau personalul administrativ din învățământul preuniversitar;

i) participarea, cu statut de observator, la activitățile de evaluare externă, în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a unităților de învățământul preuniversitar.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), care beneficiază de degrevare parțială, pot desfășura una sau mai multe din activitățile prevăzute la alin. (2), iar, în vederea verificării și monitorizării modului de îndeplinire a acestor activități, au obligaţia de a depune lunar un raport de activitate la filialele județene ale federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

(4) Semestrial, președinții filialelor județene depun la inspectoratele școlare un raport de monitorizare care să exprime, la nivel județean, modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (2).

(5) Președinții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar depun semestrial, la Unitatea de Politici Publice „România Educată” din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, rapoarte de monitorizare care să exprime, la nivel național, modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (2).

(6) Lista nominală a persoanelor prevăzute la alin. (1) și obligația de predare pentru fiecare persoană se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.